Nu are Iancu ziua lui...

„Pe vremea cireșelor coapte...”

 

Mă doare tulnicul din gând, mă doare,

Nu are IANCU ziuă, Ziua lui

Ne-o pune, Doamne, ca pe-o sărbătoare,

În Calendarul meu și-al Neamului!

 

Îți spun și eu, cu sufletul amar:

„Nu-i  bună rânduiala asta, Tată!”

Mai bine lasă-l să se nască iar

Din pântec de Marie-ndurerată,

 

În Munții cei de Aur, printre Moți,

Pe Câmpul de la Blaj, pe cal să vină,

Să tremure-n mormânt dușmanii toți

Și cei de lângă noi ce n-au hodină...

..........................................................

Doina din fluier e tot mai beteagă,

Urlă furtuna pe sub norii grei,

Nu are Iancu ziua lui cea dragă,

Vai, cine i-a furat-o, frații mei?

23 Iunie 2026

 

Nu-i ziuă să nu vină după noapte,

Chiar dacă ele se-ngână mereu,

Acum, „la vremea cireșelor coapte”

Iancu se naște din chinul cel greu,

 

Precum lumina ce nu are frâu,

Cel pururi cu Dorul de Țară bolund,

Acolo, la Vidra, lângă un Râu

Cu o durere albastră pe prund.

 

Aceeași Marie cu dragoste-l strânge,

Iar Pruncul se uită la chipul ei dulce

Și înțelege acum de ce plânge

Ca Maica aceea cu Fiul pe cruce...

 

Spre Tine-mi ridic privirea de jos

Și Te rog, bunule, milostiv Dumnezeu,

Nașterea lui să-i fie cu folos,

Spre izbăvirea neamului meu!

 

La Vidra, într-o Casă țărănească,

Pe-același mal de Arieș durut,

Vrea Avrămuț al nostru să se nască,

Precum și-atunci acolo-n Munți

a vrut

 

La ceasul când cireșelor pe ram

Li se-mplinise vremea să se coacă,

N-am uitat cât de-oropsiți eram,

Ne ruginise lancea lui în teacă

 

Pe care Baciul Horea din Albac,

A ridicat-o înspre cer deodată:

Doamne sfinte, până când să tac,

Cine să-mi tragă sufletul pe roată?

 

Să te nască-n pace Avrămuț

Măicuța ta, cea dintre toate una,

Că și acum, în Patria din Munți

Bântuie în voia ei furtuna.

 

Nu-i cine să îi pună pumnii-n piept,

Nestingherită iar făcându-și treaba,

Izbăvitorule de neam, te-aștept,

Nașterea ta să nu fie degeaba!

 

Nicolae Nicoară-Horia