Tunul din cireș...

 

 

Cireșul de la Sohodol...

Baia Mare, 19 Aprilie 2016

Pentru tine, Nicule

 

Cireșul vostru, cel de pe răzor,

Mai are încă niște ramuri verzi,

Stă ca un paznic peste Sohodol,

Golit de ger, de vânturi și zăpezi...

 

Se uită-n jos, la Dâmbul de la Cruce,

Oare mai vine cineva în sus?

Spre somnul veșnic pare că s-ar duce

Cu cei plecați demult către apus.

 

Prin negura cea deasă nu mai vede,

Totu-i pustiu, tăcere de mormânt,

Se uită-n gol și nu-i vine a crede,

Copiii au plecat și nu mai sunt.

 

Din hornul casei nu mai iese fumul,

Nici zvon de clopot nu se mai aude,

De-atâta vreme s-a pierdut și drumul,

Pe el crescut-au ierburile crude;

 

Bătrânii se-odihnesc prin țintirim,

Odată ne vom odihni și noi,

Ne-așteaptă-acolo lângă ei să fim

După atâta zbucium și nevoi...

 

Ioan Nicoară

 

Din adevărul vremii cel mai crud

Parcă aud cireșul meu de-Acasă,

Când trecea Iancu pe Vâlcea spre-Abrud:

Taie-mă și fă-mă tun, nu-mi pasă!

 

Dușmanii Țării, toți, să ia aminte,

Aici vom fi în veci, aici am fost

Și azi același freamăt de cuvinte

Își caută prin ramuri adăpost...

........................................................

Neliniștea sporește la fruntarii,

Sub toamnă încă nu mă încovoi,

Fă-mă tun să alungăm tâlharii

Ce mișună ca iudele-ntre noi...

                     * * *

Azi-noapte-n vis mi-am amintit de tine,

Eram Acasă prunc, la umbra ta,

Cireșul meu, cu ramuri tot mai line,

Nici după Viață nu te pot uita!

 

Pe Dealul meu sfințit de Nicorești

Tu niciodată nu ai fost ursuz,

Acolo am crescut și ce povești

Îmi susură și astăzi în auz!

 

Cireșul alduit de Dumnezeu!

Și-acum când scriu departe îl aud

Cum povestea de tine tatăl meu

Și Iancu trece tânăr înspre-Abrud...

 

Genunchii mei prea scrijeliți te iartă,

Aproape lângă cer, ca un plăieș,

Iar mama grijulie mă tot ceartă,

Coboară-te, Copchile, din cireș!

 

Nicolae Nicoară-Horia