joi, ianuarie 17, 2019

Grigore l-a iubit pe Dumnezeu...




Kuppenheim, Baden Württemberg
Joi, 17 Ianuarie 2019
In memoriam Grigore Vieru

Grigore l-a iubit pe Dumnezeu,
O recunoaște cerul, dar și glia,
Pe mal de Nistru se ruga mereu,
Una să-i fie-n toate- ROMÂNIA!

Mi-aduc aminte, ca de-un sfânt botez
De care moartea nu mă mai desparte,
Acolo sus pe Munte, ca un crez
Când mi-a spus basarabeanul-„frate!”

Îmbrățișarea lui n-o uit în veci,
Mi-e martor în cuvânt poetul Mara
Și moții abătuți de pe poteci
Urcând spre Târgul ce-l cunoaște țara...

Ce mult ne-asemănăm!” Câtă lumină
S-a cuibărit atunci în versul meu!
Cu Dragoste statornică, deplină,
Grigore l-a iubit pe Dumnezeu!

Cub lacrimile Dorului pe față
Și astăzi, din cuvântul cel de sus,
El crede în lucrarea Lui măreață:
Mai multe Românii pe lume nu-s!”

Nicolae Nicoară-Horia




Niciun comentariu: