Istoria pe tăbliță...

 

 

Uneori mi se pare atât de ciudată

Istoria nescrisă a acestui popor,

Românii scrijelau pe tăbliţe de piatră,

Unde sunt astăzi cuvintele lor?

 

Mereu sub o cruntă, potrivnică vreme,

Aşa învăţau pe furiş Alfabetul,

Aşa învăţau să compună poeme

Aici deopotrivă şi dacul şi getul...

 

Cu stilul tocit de atâtea tăceri,

Cu gândul plecat spre o altă răscoală,

Mâine ştergeau ce au scris ieri

Pe tăbliţa aceea de şcoală...

 

Şi era pe atunci temutul îndemn

Către cei ce voiau mănăstiri să ridice,

Să le fie rugăciunile zidite din lemn,

Ştiau ei, sfătuitorii, de ce...

 

Şi acum se tot miră veniţii de-afară

Noi de când suntem şi cine eram?

Uneori mi se pare atât de bizară

Istoria nescrisă a acestui neam.

...........................................................

Istoria aceasta mereu se repetă

Când „ștergerea” e tot mai la-ndemână,

Din Viața noastră, scrisă pe tabletă,

Mă-ntreabă gândul: cât o să rămână?

 

Nicolae Nicoară-Horia