Dumnezeiasca Arătare...

 

 

S-au deschis cerurile, zăvoarele cad,

Nicio teamă să nu te cuprindă,

Suntem tot mai departe de iad,

Câtă pace e-n casă sub grindă!

 

Se-aude Duhul plutind peste noi,

Ca în Clipa aceea logodiți sub cunună,

Parcă ne cheamă Dumnezeu înapoi

În Raiul în care-am copilărit împreună...

 

I-a fost dat Omului pe pământ să iubească,

Dragostea să-i fie Izvorul cel viu,

Poezia-ce Arătare Dumnezeiască!

Nu mă atinge atunci când o scriu...

Luni, 6 Ianuarie 2025

-Botezul Domnului-

 

E Sărbătoare și așa să fie,

Ca un străin eu nu Te-am cunoscut,

De-atâtea ori Te-ai arătat și mie

Chiar și în ziua-n care m-au născut

 

Părinții mei, pe-un deal dinspre lumină

Și nașterea n-a fost întâmplătoare,

Azi cred în Arătarea Ta divină,

Dumnezeiască, dulce Arătare!

 

S-a-nfiorat și apa din Iordan

Și de atunci se tulbură mereu,

Din clipa sfântă când Proorocul Ioan

Te-a botezat ca Fiu de Dumnezeu!

 

Și astăzi se aude din văzduh-

„Acesta-i Fiul Meu!” A câta oară?

Și-n chip de porumbel același Duh

Peste făptura noastră se pogoară...

     *   *    *

Se umplu de lumină ochii mei,

Precum de lapte se umplea șiștarul,

Odată, știu, că nu vedeam cu ei,

De prea aproape ce-mi era hotarul...

 

În zori de zi, cu fratele de mână,

Sub cerul înghețat de Bobotează

Mergeam cântând Iordanul la fântână

Și raza lui de-atunci mă luminează,

 

Iar Cântecul și azi mi-atât de drag,

Că nu-și mai are-n sufletul meu loc

Și Mama ne ieșea zâmbind în prag

Cu gândul mirosind a busuioc...

 

E Bobotează peste casa noastră,

Copilăria mea, tu să mă ierți,

Izvorul și acum când scriu sub coastă

M-așteaptă murmurând de sub nămeți...

 

Nicolae Nicoară-Horia