Hora Unirii...

 

 

Hora Unirii nu-i degeaba,

Îi simt și-acum nevoia ei

De la Focșani, până-n Ohaba,

De la Constanța la Carei,

 

Se vrea întinsă ca o lavă

Prin toată Țara românească,

Se prind și îngerii din slavă

În unduirea ei firească!

 

Români, care aveți în piept

O inimă ce încă-i vie,

Să stați nepăsători nu-i drept

Și niciodată n-o să fie!

 

După ce soarele apune

Și întunericul e greu!

Să ne unim! Așa ne spune

Și Cântecul și Dumnezeu!

              ***

Iertată-mi fie și acum acuza,

Prea multe steaguri n-am văzut arzând,

Cine mai știe astăzi despre Cuza?

Au altceva copiii noștri-n gând.

 

Degeaba vă tot spun, să aveți grijă,

Istoria e vie și sub zeghe,

Soldatul poartă-n inimă o schijă

Și-așa rănit el stă mereu de veghe.

 

Hora Unirii, dacă se mai joacă,

Nu este hora gândului de-atunci,

E-atât de simplă și tot mai săracă,

Doar Milcovul ne murmură porunci...

 

Risipiți prin lume, dezbinați,

Uniți-vă, Români, în Libertate,

Zadarnic între voi vă tot certați,

În inimă același sânge bate!

 

Îndemnul să vă fie cu temei,

Aveți o Țară care v-a fost dată,

Să nu uitați de lacrimile ei-

Treziți-vă, „acum ori niciodată!”

 

Cade tencuiala de pe ziduri,

Să îi cadă nepăsării-n cap,

Fața vremii plină e de riduri,

Cum aș vrea de ele să mă scap!

 

Azi e Ziua Horii noastre sfinte,

Frați români, orinde vă aflați,

Să v-adune soarele-n cuvinte

Cum răsare liber în Carpați!

 

Razele nu poartă dușmănie,

Ele luminează la un loc,

Între voi de-a pururea să fie

Dragoste, iar dezbinări deloc!

 

Nu a fost Unirea noastră Mică,

Bunicii au lăsat-o la nepoți,

Dușmanii se cutremură de frică,

Dumnezeu ne va uni pe toți!

 

Nicolae Nicoară-Horia