marți, ianuarie 07, 2025

Ioan...

 



Ioan, Io-an,

Numele pruncului

Tresăltând de bucurie

În pântecele

Maicii sale!

Și Celălalt Prunc,

Din pântecele Mariei!

Ce dialogos

Dumnezeiesc!

După treizeci de ani

Ioan și Iisus

În apele Iordanului...

Marți, 7 Ianuarie 2025

 

Era un om cu numele Ioan

Trimis aici ca să mărturisească

Despre Lumina cea dumnezeiască

Și mărturia lui n-a fost în van!

 

Acolo, în Iordan, și-n veșnicie

El boteza cu apa din cuvânt-

Nu sunt Ilie, nici prooroc, eu sunt

Doar glasul care strigă în pustie

 

Gătiți-I calea Celui care vine,

A Celui care e înaintea mea,

Ferice de acei ce merg pe ea

Și nu se rătăcesc prin zări străine!

 

El, e Iisus Hristosul, altul nu-i!

Urmați-L dar, mai mult nici nu vă cer

Și duhul pogorându-se din cer

A rămas de-atunci deasupra Lui.

.................................................

Era un om cu nume mai presus

De clipa cea de-a pururi trecătoare,

Și astăzi se aud curgând izvoare

Când ne vorbește Ioan despre Iisus...

                 ***

Azi e senin și trebuia să fie

În Ziua înaintemergătoare pe pământ,

Ioan mai umblă încă prin pustie

Strigând sub ceruri numele cel sfânt,

 

Al Celui care este mult mai mare,

Al Celui care vine-n urma lui,

Să-i netezească drumul pe cărare,

Când spini în cale încă sunt destui!

 

Duhul lui și azi din poartă-n poartă

Mărturisește neclintitul Crez-

Ferice dar, de cei care îi poartă

Numele-i rămas de la Botez,

 

Un nume de-adevăr, nu de împrumut!

Ioan, Proorocul mai presus de fire,

Cel scris pe tablă de Preotul mut,

Când s-a născut copilul din Iubire,

 

Cel ce-a tresărit de bucurie

În pântece când maica lui rostea,

„Slăvită fii de-a pururea, Marie,

Mama lui Iisus în casa mea!”

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Sf. Ioan Botezătorul-Mănăstirea Sf. M. Mc. Iacob Persul, Sireți, în inima Basarabiei

 

Niciun comentariu: