Nu știm nici ziua-n care te-ai născut...

 

 

Ce timp potrivnic, Doamne și mișel!

Îl simt în toate ca pe-un greumânt,

Măcar acum să ne-amintim de el,

Când îi coboară trupul în pământ!

 

Da, suntem vinovați, de la-nceput

N-am fost lângă durerea lui aproape,

Nici nu știm ziua-n care s-a născut,

Când Lumina l-a strigat sub pleoape...

 

Din Testamentul scris cu-atâta jale

Nicio slovă n-o știm pe de rost,

Ce sfântă a fost jertfa vieții tale

Pentru Ardeal și pentru neamul nost’!

 

Pe suflet simt o umbră de dojană,

La Țebea când e-mpământarea ta,

Regele nostru, fără de coroană,

Iartă-ne, dacă mai poți ierta!

 

Se tulbură din ochii tăi seninul

Și plânge soarele peste Carpați,

„Geniu pustiu”, cum te-a numit Eminul,

Acum cu el, acolo, ca doi frați...

Sâmbătă, 13 Septembrie 2025

 

Nu sunt de ajuns cuvintele...

Ţebea, 13 Septembrie, mereu...

 

Nu sunt de ajuns cuvintele,

Nici tăcerile Moţilor nu-s!

Astăzi coboară în lut osemintele,

Sufletul se uită la noi de sus.

 

El ne ştie pe fiecare în parte

Cât suntem de români şi de buni,

Ce Dor ne adună, ce gând ne desparte

De Tricolorul dintre goruni...

 

Câmpiile Blajului, Târnavele gem,

Arieşul tău, Iancule-Avrame, e viu,

Astăzi din cerul acestui Poem

Cineva-mi spune că nu e târziu

 

Până mai este din Vis o fărâmă,

Până mai ard cucuruzii în brazi,

Până cad lacrimi şi stele-n ţărână,

Înseamnă că Ochiul acela e treaz!

 

Şi-acelora care-ţi aduc osanale

Cu Numele tău lăudându-se-apoi,

Să le ieşi, Bunule, noaptea în cale

Şi tot Adevărul să ţi-l iei înapoi!

 

Nu îmi sunt de ajuns cuvintele

Şi nici tăcerile voastre nu-s!

În pământ se întorc osemintele,

Sufletul Iancului e tot mai sus...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Înmormântarea lui Avram Iancu

 

„…şi dacă o fi să mor, numai aici să mă îngropaţi“ (Avram Iancu)

„Marele şi nefericitul nostru Avram Iancu a răposat la 11 septembrie la trei ore dimineaţa, în Baia de Criş.

Boala mortală i s-a tras dintr-o răceală întâmplată în luna trecută, când odată mergând din Brad la Baia de Criş, a petrecut noaptea sub cerul liber.

În urma acesteia el fu transportat în ospiciu comitatens din Baia de Criş, dar apoi, vindecându-se întru-câtva, a ieşit.

Însă mai târziu iară s-a răcit şi astfel recidivând, boala a devenit nevindecabilă, şi nefericitul şi-a respirat nobilul său suflet (s.n.)– sub cerul liber.

Inteligenţa română din Baia de Criş, care a făcut atât de mult pentru alinarea suferinţelor gloriosului martir până-ce acela atrăit,– îndată ce a aflat tristul eveniment, dispune, a se transporta cadavrul la locuinţa domnilor Ion Simionaş şi Ion Vlas, unde apoi acela se aşeză pe un catafalc decorat în doliu.

Abia s-a lăţit ştirea tristă, inteligenţa şi poporul, care adorau deopotrivă pe Iancu, s-au grăbit din toate părţile a vedea încă-odată pe acest adevărat martir mare al românismului,– şi a-i depune tribut admiraţiunii lor prin o ultimă sărutare.

În poarta casei, unde zăcea cadavrul, tricolorul naţional era acoperit în doliu; şi comunele din întreg districtul au tras clopotele de trei ori pe zi, şi toate au scos la biserică flamura neagră.

Înmormântarea se începu la 13 septembrie după amiază la două ore, asistând un public imens, adunat din toate părţile districtului, mai şi din cele învecinate. În mijlocul celor veniţi se afla şi marţiala figură a eroului-protopopul Balint, coleg al răposatului, şi alţii.

La celebrarea ceremoniei funebre, sub pontificarea domnului protopop din Brad, Nicola Mihelţian, au luat parte 30 de preoţi în ornamente bisericeşti şi o mare mulţime de învăţători şi cantori.

La finalul ceremoniei, părintele protopop pontificat a rostit o cuvântare funebră; demnă de înălţimea doliului general.

Apoi cortegiul plecă. În frunte mergea un june cu flamura naţională, îmbrăcată în doliu; după acesta urmau mai mulţi prapori bisericeşti, apoi coşciugul cu carul funebru făcut anume pentru acest scop; pe lângă coşciug de ambele părţi mergeau 25 de tineri cu făclii aprinse; apoi urmau toţi preoţii, cantorii şi învăţătorii,– după aceştia două bande musicale, care pe rând,– intonau arii triste; şi în fine damele, inteligenţa şi poporul întristat.

Astfel toţi pe jos petrecură mortul până la comuna vecină, la ţebea, şi în cimitirul acesteia, aşezară cadavrul scump spre odihnă eternă, lângă”gorunul lui Horia“.

Ceremonia tristă se încheie printr-o frumoasă cuvântare funebră, rostită la mormânt de dl. avocat George Secula, – care a impovizat şi o poezie ocazională împărţită cu această ocazie între cei de faţă.

Seara mai mulţi inteligenţi se adunară la hotelul din Baia de Criş, unde apoi se purtară multe toasturi în memoria răposatului, care de multe ori zicea relativ la faptele lui din 1848: „S-a fost cam stricat aerul prin case, şi eu ca vijelia am venit să le curăţesc!“

Şi el ne-a curăţat şi inimile. Ne-a învăţat cum să ne iubim naţiunea, fără interes material, fără a aspira la funcţii, şi neavând altă dorinţă decât a o vedea fericită.

Adio, sublime apostol al românismului!

Adio neuitatul nostru martir!“

(3178)

Revista Familia, nr. 38, din 17/29 septembrie 1872