Baia de Criș, 9/10 Septembrie 1872
Baia de Criș, silabe
prescurate,
Câtă durere inima-mi învață!
Mă simt de parcă mi-a murit un
frate,
Singurul ce l-am avut în
viață!
Sărmane Iancu! Ce dureri de
Crist!
Miroase-a pâine coaptă în
cuptor,
Pe-o prispă de brutar, flămând
și trist
Ai adormit în Unicul tău
Dor...
Craiul nostru, nu pleca,
rămâi!
Din Crezul într-o sfântă Înviere
Lăsați-mă să-i
plâng la căpăi
Aceste versuri, scrise în
tăcere...
10 Septembrie 2025
Simt prin mine Duhul lui
urcând
Și lacrima din fluier azi mă
doare,
Mai obosesc și eu din când în
când
Și-atunci îmi reazem tâmplele
de zare...
Sărmanul Crai, pe rogojini
întins,
Acolo-n Munții cu miros de
iască
Își doarme Dorul, Unicul,
ne-nvins,
De Țara asta, pururi
românească!
La noapte, înspre zori, sub
luna mută,
Plin de durere și de nenoroc,
AVRAM IANCU în văzduh se mută,
Când pe pământ el nu mai are
loc!
Prea mulți dușmani îi stau
aici în drum
Și cei vânduți dau iama prin
păduri,
Iar Testamentul lui e numai
scrum:
Te-ntreb, române, cât mai poți
să-nduri?
Pe Câmpul de la Blaj spunea:„
Eu jur!”
Și se cutremura vecia toată,
Vă rog să-i faceți liniște în
jur,
Ci numai clopotul din cer să-i
bată...
Avram Iancu nu-s mai mulți...
Sună tulnicul pe creste,
Omule, tu să-l asculți,
IANCU nostru unul este,
Avram Iancu nu-s mai mulți!
Se cutremură Înaltul,
Drumul geme pe sub roți
Și-a iubit ca nimeni altul,
Țara, neamul lui de Moți!
Dorul, cel fără de moarte,
L-a purtat pe sub șerpar,
De el nimeni nu-i desparte
Sufletul plin de amar...
L-au făcut nebun păgânii,
Azi tristețea lui mă doare
Precum cumpăna fântânii
Văduvită de izvoare.
Cât va curge dinspre Viață
Arieșul, râu divin,
La icoana lui măreață
Pururea o să mă-nchin!
Sus la Vidra, lângă Munte
Vin cu sufletul pe-ascuns,
Să ascult cum pe sub punte
Murmură același plâns...
Sună tulnicul pe creste,
De la Vidra, până-n zare,
Iancu nostru unul este,
Niciodată de vânzare...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu