IARBA DE ACASĂ...

23/24 martie 2009.

Cade brumă peste Primăvară,
Iarba de pe crânguri toată-i arsă
Şi Lumina a-nceput să doară
Aici în pragul dorului de-Acasă...
Peste-amintiri trec negurile noastre
Ca nişte oşti tăcute şi înfrânte,
Un fluier frânge zările albastre
Şi o Vâlcea îl susură sub punte...
Mi-e gândul crud, ca frunza cea de nuc,
Prin suflet n-auzi murmurul pădurii?
La vară, Doamne, cum o să mă duc
Copchil în sus pe Dealul Curăturii
Şi-acolo, printre brazdele de fân,
Cu stelele din cer amestecate,
Să nu mai spună lumea că-s bătrân,
Că prea-s demult plecat şi prea departe,
Că mi-am uitat fărâma cea de humă,
Copilăria mea nemăritată-
Peste Primăvară cade brumă,
N-o să ne-nvingă iarba, niciodată...