VEŞNICA POVARĂ...

28 Martie 2009.

Doamne, ce povară sfântă port!
Sufletul tău, HOREA din Albac,
Cel mai durut şi nobil paşaport
Din Veşnicia unui neam sărac...

Sărac de ce Aici, sărac de cine?
Când Munţii ăştia gem de-atâta Dor,
De-atâta Aur, Doamne, că îmi vine
De ciudă să mă-ntunec şi să mor!

Eu ştiu şi simt şi-aud porunca ta,
De-acolo din Biserica cu lună-
Învaţă să te rogi şi nu uita
Dumnezeu în Veac nu se răzbună...

Neamul meu, din care eşti şi tu,
Copchilule din Munţi şi de oriunde,
Pe roată mi-au frânt trupul, Gândul, nu!
Călăilor ce sunt, nu le răspunde...

Şi-acolo sus, pe Dealul pus în furci,
La Alba Iulia ce mi-a fost dragă,
Dacă va fi vreodată să mai urci
Ia-mi Inima rănită în desagă!

Au îngropat-o fraţii mei pe-aproape
De eşafodul cruntei judecăţi-
Doamne, ce povară port sub pleoape-
HOREA, pe Horia să-l ierţi!...