26 Martie 2009.
Se tulbură Munţii, pădurile dor,
Îşi mântuie floarea pe culmi corcoduşii,
Cine mă strigă din Unicul Dor,
Cine îşi plânge din fluier supuşii?
Iancule Avrame, cât ne mai eşti,
Numele tău e tot mai în ceaţă,
Prin şcolile noastre, cele româneşti!
Istoria Neamului nu se mai învaţă...
De ce să ştim noi cine ai fost,
Copiii noştri şi cei care vin,
Acum, când îţi scriu, e Marele Post
Şi simt din cunună fiecare spin...
Ai mei de Acasă, ei, guvernanţii,
Tot bâjbâie-ntr-una şi nu ştiu ce spun,
Crăişorule drag, mi-s martori Carpaţii,
Timpul acesta e tot mai nebun!
Se tulbură Munţii, pădurile lor
Şi ele acolo sunt tot mai puţine,
Cine mă strigă din Unicul Dor,
Doamne, ai milă de el şi de mine!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Mă bucur enorm să te regăsesc aici, Horia!...
Felicitări pentru acest blog superb, cu poezie curată, caracteristică sufletului tău...
Trimiteți un comentariu