MORMINTE ŞI SPINI...

Galşa-Arad,
15 martie 2009, ora 14.30.


Am trecut pe acolo, pe la Galşa română, satul aparţinător comunei Şiria, atestat documentar între anii 1202-1203, acum, la 160 de ani de la Revoluţie! Am trecut să văd mormântul celui dintâi prefect român al Aradului, numit la 8 noiembrie 1864, Gheorghe Popa de Teiuş!
Cât a condus destinele oraşului şi judeţului Arad, Gheorghe Popa de Teiuş a numit peste 40 de notari români în localităţile judeţului(s.a), tineri absolvenţi ai Preparandiei din Arad, urmărind astfel introducerea limbii române în administraţie şi în şcoli.
Anul 1867, cu toate evenimentele sale aduce îndepărtarea acestui mare român din fruntea oraşului şi al judeţului Arad.
La numai 43 de ani, timp în care s-a mistuit ca o flacără, încălzindu-i şi luminându-i pe cei din jur, Gheorghe Popa de Teiuş, gândind şi pe patul suferinţei la emanciparea naţională şi spirituală a românilor, se stingea din viaţă în martie, 1867.
Şi acum, când scriu aceste cuvinte, port în suflet şi nu numai, urmele spinilor străjuind lângă Numele Lui...
În stânga neodihnei sale, tot uitate între spinii nepăsării, stau mormintele părinţilor săi...
Mama sa, era Elena Châlb, din Mâsca, iar tatăl său, Ioan Popa, din Galşa, care îşi pierde viaţa în urma evenimentelor din toamna anului 1849, fiind împuşcat, pentru vina de a fi tras în dungă clopotele bisericii, clopotele bisericii la care slujea ca epitrop, anunţând sătenilor săi şi celor din împrejurimi, primejdia ce se apropia…
Cimitirele, mormintele lor, sunt semnul civilizaţiei noastre, dreptul nostru la eternitate! Ele arată respectul întru amintirea celor care nu mai sunt printre noi, ori, cine ştie...
Gheorghe Popa de Teiuş, Prefectule!
Lacrima ta o duc de aici sub pleoapele mele vinovate de lumină, şi voi mărturisi-o tuturor, tu, care ai lăsat brazde adânci pe ogorul înţelenit al neamului nostru!
Ne-ai lăsat nouă un Testament plătit, de care, vai, nu ne mai aducem aminte!
Prin acest Testament, scris în Arad, la 7 martie 1867, el dispunea ca din cei 6000 de florini v.a. testaţi, 1000 să se dea parohiei din Galşa, ca “fundaţiune de părăstas… odată pe an la Cuvioasa Parascheva, pentru el şi ceilalţi membrii ai familiei sale, iar mormântul după putinţă să se ţină în curăţenie”.
Mi-e ruşine, Doamne, de Clipa aceasta!
Mi-e ruşine şi iarăşi mă simt vinovat! Iartă-mă, nume de stradă din municipiul Arad şi a demnităţii noastre, pe care locuieşte Casa celor peste cincisutede mii de cărţi!
Cineva, poate va auzi cuvintele mele şi vor creşte, până la vară! iar florile peste mormântul trupului tău şi ale celor ce ţi-au dat viaţă, Viaţă pe care ai dăruit-o neamului, tu, cel scoborâtor din Diodorul Albei (Stremţul de azi), aici în Câmpia Aradului, în Galşa românilor de totdeauna!
Aici, lângă poalele unei Cetăţi încărunţite de nepăsare, ar trebui, măcar odată pe an, să ne punem în calendarul sufletului, Testamentul lui lăsat nouă şi Testamentul Celuilalt, din Munţii Apusului- Avram Iancu!