luni, ianuarie 05, 2015

Botezul...

5 Ianuarie 2015
Ajunul Bobotezei...

Niciodată răii nu m-au clintit din crez,
Nici atunci când vremea era împotrivă,
Prieteni, în viața aceasta există botez,
Precum după moarte există colivă!

Slăvite fie de-a pururea toate izvoarele,
Fără ele și fântânile ar fi în zadar!
Cerurile își deschid în auz stăvilarele,
Cuvântul acesta se umple de har!

Fără botez nimeni nu te strigă pe nume,
Fără el numele nu are mormânt!
Și Fiului Omului S-a botezat anume-,
Cine nu-i simte fiorul cel sfânt?


Niciun comentariu: