COPILĂRIE...

30 Ianuarie 2015

Mă întreb adesea în poeme,

Când a trecut atâta vreme?

Copilul de atunci e „nene!”

Lumina tremură sub gene

Și parcă nu de mult eram

Ca pasărea din ram în ram

Prin Crângul meu de Nicorești,

Tu, cel de-atunci, pe unde ești?

Acolo sus pe dealuri, leoarcă

Și-acum, eu cred, tu stai la joacă,

Se face seară și nu-ți pasă,

Pe drumul dintre dor și-Acasă

O mamă strigă în zadar-

Te-așteaptă laptele-n șiștar!

Ea știe că mereu ți-e sete,

Iar tu, n-auzi, n-auzi, băiete...

Și azi îmi vine să mă joc,

De mine, încă, nu am loc,

Nici vremea toată nu-i de-ajuns,

Acasa noastră-i tot mai sus

Și-așa cum se întreba Mihai,

Acolo, pe moldavul plai,

Mă întreb și eu în poezie-

Pe unde-mi ești, Copilărie?

Din nordul vieții, până-n sud,

Te simt, te văd și te aud,

De la pământ la Dumnezeu

Ești peste tot în gândul meu...