Doamne, scapă-mă...

Leverkusen, Duminică, 29 Iulie 2018

„Doamne, scapă-mă!”

Ev. Matei 14, 22-34

„Doamne, scapă-mă!” Îți spun mereu

Ca Petru, dintre valuri, în furtună,

Atunci când mă apasă norul greu

Pune-mi în cuvinte vreme bună!

Ca om ce sunt, împovărat de vremi,

Ea, îndoiala-mi stăruie-n cuvânt,

Pe apă vin și eu , „să nu te temi!”

Aud îndemnul care-mi dă avânt!

Din zările de unde eu Te chem

Se potolește în adânc furtuna,

„Doamne, scapă-mă!” Acest poem

E-n Mâna Ta, întinsă-ntotdeauna...

Nicolae Nicoară-Horia

„În vremea aceea Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Şi dând drumul mulţimilor, S'a suit în munte, ca să Se roage în deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s'au înspăimântat, zicând că este nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicând: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă“. El i-a zis: „Vino!“ Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit la Iisus. Dar văzând vântul puternic, s'a înfricoşat şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!“ Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“ Şi suindu-se ei în corabie, vântul s'a potolit. Iar cei din corabie I s'au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ Şi, trecând marea, au venit pe uscat în Ghenizaret.”