Oricât ar fi afară de târziu
Din ziua ce-a rămas tot mai puțină,
Mă odihnește gândul când te scriu,
Cum se-odihnește raza în lumină.
Nimicul din nimic nu mă mai doare,
Când eram copil și încă sunt,
Mă întrebam, de unde vine oare
În sufletul ce-l port fiorul sfânt?
Și aerul parcă-mi șoptea fierbinte,
Ca o fecioară neclintită-n duh,
Inspiră-mă, până mai sunt cuvinte
Și se umplea pământul de văzduh!
.....................................................
De unde vii și eu odată, știu,
O să mă duc, frumoasă poezie,
Oricât ar fi în lume de târziu
Mă odihnește gândul când te scrie...
Niciolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu