vineri, aprilie 29, 2022

Izvorul Tămăduirii...

 


Întotdeauna am crezut în izvoare,

Acolo, între ele, am venit pe pământ,

Cuprins de-o sete mistuitoare,

Nu mă lăsa, Doamne, fără ele-n cuvânt!


Ascultă-mi, Te rog, rugăciunea curată,

Cu ea nu sunt singur pe cale,

De-or seca toate, din văzduh niciodată

Izvorul Tămăduirii Tale!


Apa cea vie să curgă din stâncă,

Din ea să-și astâmpere setea și dorul

De pe Valea Plângerii, tot mai adâncă,

Sufletul Omului, mereu călătorul...



Izvoarele...


Cât de mult am iubit izvoarele!

Copil, acolo în Munți,

îmi spălam în ele

fața

și

picioarele...

Toată copilăria

mi-am petrecut-o

între aceste

sfinte odoare.

Se umple sufletul meu

când scriu

de o lumină vindecătoare!

De arșița vremii

nici nu-mi mai pasă;

mă simt și acum

atât de viu

în brațele lor!

Fericit e cel ce lasă

în urma lui

un drum

și

un izvor!


Nicolae Nicoară-Horia


Niciun comentariu: