luni, decembrie 11, 2023

Acasă...

 



 

Ninge, ninge peste-Acasa mea

Cu fulgi tăcuți din ultima poveste,

Mă caută cărarea pe sub nea,

Singura din viață care-mi este.

 

Sub zarea, cea de-a pururea albastă,

Nimenea nu știe până când,

Mă văd Copil acolo sus pe coastă

Pe pârtii de lumină-alunecând.

 

Îmi picură-n Auz din cer Colindul

Pe care-l știu și astăzi pe de rost,

Acasă doar mi se ogoaie gândul

Și Versul meu își află adăpost...

Duminică, 10 Decembrie 2023, spre seară...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Niciun comentariu: