Băncuța de la stradă...

 

 

Stă singură băncuța de la stradă,

Îi trec prin față amintiri ciudate

Și nucile încep de-acum să cadă

În liniște și în singurătate...

 

Bătrânii au plecat din Sat pe rând

Și nu mai are cine să îi cheme,

Cei rămași cu tinerețea-n gând

Tot caută odihnă-n altă vreme

 

Și-aleargă, precum vântul încotrova,

În tot ce fac n-au tihnă și nici țel

Din Ardeal și până în Moldova,

Din Contanța, până la... Jebel...

 

Băncuță de la stradă, pe sub stele

Tristețea ta mă doare și mă-nvinge!

Poveștile se sting durut și ele

Și Satul meu din Lacrimă se stinge...

 

Nicolae Nicoară-Horia

POEME PENTRU SUFLETUL IANCULUI...

 

 

Plouă-n ziua-ngropăciunii tale...

 

Plouă-n ziua-ngropăciunii tale,

Pe suflet Cerul mă apasă greu,

Peste-Apusenii mei e-atâta jale,

De la Vidra, pân’ la Dumnezeu!

 

Acestui Adevăr îi port povara,

Cu el în brațe, Doamne, să mă iei:

Tu n-ai murit nebun, să știe Țara

Și lumea-ntreagă dimprejurul ei...

Vineri, 13 Septembrie 2024

 

Eu nu te-am cunoscut decât în Duh...

 

Iancule, mă iartă, scriu și eu

Cuvinte despre moartea ta antumă,

Sufletul tău e dus la Dumnezeu,

Iar trupul se coboară frânt în humă...

 

Eu nu te-am cunoscut decât în Duh

Și-n adevărul cât mi-a fost să-mi fie,

Uitat dacă te vor, plini de năduh,

Nu moare Amintirea ta, e vie!

 

Cu deznădejdea Dorului din glas

Te-au plâns și-atunci adevărații Moți,

Te plâng și-acum, puțini câți am rămas

În Țara plină, Iancule, de hoți!

 

Lacrimi curg din ochii tăi șirag,

Neîmplinit același Dor te doare,

Prin Munți tot umblă fluierul pribeag

Și Doina lui odihnă-n veci nu are...

 

Să nu-l uitați pe Iancu...

 

Iar mi-e gândul de durere frânt,

Știu că nu e vremea de jelanii,

Trupul tău coboară în pământ,

În pământul sfânt al Transilvanii...

 

Tu, mire niciodată, logoditul

Cu Dragostea de neam la căpătâi,

Sufletul se-ntoarce, preatruditul,

Să se odihnească-n în Pacea Lui!

 

Dinspre asfințit se sparge flancu'

Și curge noaptea peste cimitire,

Românii mei, să nu-l uitați pe Iancu,

Precum nu uită omul să respire...

 

Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă...

 

Nici nu mai știu ce aș putea să-ți spun,

Iancule-Avram cu sufletul sub brumă,

Din Dragoste de neam cel mai nebun,

Ia-mă cu tine, Bunule și du-mă

 

În locul unde supărare nu-i

Și niciun vânzător de neam pe-aproape,

Prin Țara mea, tot mai a nimănui,

Îmi port zadarnic Dorul tău sub pleoape,

 

Din Testamentul scris atunci cu jale

Pe-o margine de Râu, acolo-n Munți,

Când pașii tăi se tulbură pe cale

De jalea și durerea celor mulți...

 

Viața asta parcă mi-e postumă,

În lutul meu tristețile tot scurmă,

Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă,

Aici să nu-mi rămână nicio urmă...

 

Tu iartă-mi răzvrătitul meu tumult,

Sunt supărat și eu, ca fiecare,

Poate câteodată și mai mult,

Și amorțirea neamului mă doare!

 

Potrivnice ne sunt aceste vremi,

Nădejde de-ndreptare astăzi nu e,

Tot stând cu mâna-ntinsă la Câmpeni

Până și bronzul geme din statuie...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-i cântați prohodul...

 

1824-2024

 

Tot scrâșnesc dușmanii vrând să ne condamne

Crăișorul nostru din Vidra de Sus,

„Criminal și slugă”, ce cuvinte, Doamne,

Amuțească-i gura celui ce le-a spus...

 

Amiroase-a pâine versul meu acum

Și în ea Iubire sfântă cât cuprinde,

Iancu din departe vine iar pe drum

Tot flămând și singur să îi pun merinde...

 

Pe la cotitură stă câte-un mișel

Aruncându-i, încă, vorbe de ocară

Să nu-ncerce nimeni să lovească-n el

Că atunci detună tulnicul prin țară...

 

Chiar dacă rugina scurmă-adânc în arme

Și-mpotriva firii vremea noastră-i, știu,

Nu-i cântați prohodul, Iancu nu adoarme,

Duhul, alduitul, printre noi e viu!

Sâmbătă, 7 Septembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Nu te-am urât niciodată...

„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”

Nichita Stănescu

 

Nu te-am urât niciodată, toamnă,

Cu toate brumele tristeților tale,

Pașii spre-Acasă ce tineri mă-ndeamnă!

Frunzele cad risipite pe cale...

 

Frunzele-acestea sunt cele de-atunci

Pe care le știu și acum pe de rost,

Cu ele jucându-mă când eram prunci

Le făceam bucuriilor mele-adăpost.

 

Durerile Mamei, ce sfinte dureri

Din nașterea mea de pe  Deal întâmplată!

Din tine părinții plecându-mi la cer,

Toamnă, nu te-am urât niciodată!

 

Nicolae Nicoară-Horia 

 

Crângul Copilăriei mele

Pictura: Ioan Nicoară

A venit toamna...

 

 

A venit toamna, ce cuvinte frumoase!

Răsună tulnicul, departe, în Munți,

Eatâta lumină peste pomi, peste case,

A venit toamna cu pașii desculți...

 

Închide ochii, să te cuminece gândul,

Gândul meu tânăr, cu mireasmă de mir,

Spre prispa Brutarului se-ndreaptă flămândul

Cu Ultimul Dor tăinuit sub chimir...

 

Nu credea nici el vreodată să-nvețe

Cum să adoarmă în Somnul cel greu,

A venit Toamna, adio tristețe,

De Ea să se bucure sufletul meu!

Duminică, 1 Septembrie 2024

                     * *  *

Inima mea dintre gânduri tresaltă,

Aceeași inimă din piept de haiduc,

Mă cuprinde o liniște sfântă, înaltă

Și curge prin mine ca un izbuc.

 

A venit toamna, Doamne ajută-mi,

Cuvântul acesta să mă nască din nou!

El nu cunoaște pustiul, nici vămi,

Se duce mereu din ecou în ecou...

........................................................

A venit toamna, pe Dealul meu drag

Plugul din cer tot scurmă-n țărână,

Acolo m-așteaptă Copilul în prag,

Pruncul acela ce tot mă îngână...

 

Cămările Dragostei dacă sunt pline,

Nu poate Dorul flămând să se culce,

Nu ți-am spus că Septembrie vine,

Nu ți-am spus că August se duce?

 

Să trecem Dealul, ia-mă de mână,

Până nu cade bruma pe grui,

Te uiți în Poem, precum luna-n fântână,

Ce vezi acolo nu vrei să-mi spui?

 

Nicolae Nicoară-Horia