Mă simt legat de ei...

 

 

Mă simt legat de ei pentru vecie,

Precum sunt zalele de lanţul lor!

Dacă o fi s-adorm în Poezie

Tot înspre Munţi îmi voi trimite-un Dor

 

Ce l-a avut şi el atunci-Nebunul!

Cel mai înţelept de pe pământ!

Mă doare ne-odihna-i sub Gorunul

A cărui ramuri astăzi nu mai sunt...

 

Mă simt legat de ei şi ei de mine,

Cum gemenii de pieptul Maicii lor,

Senini de sunt şi mie-mi este bine,

De plâng Acolo, pleoapele mă dor!

 

Şi iarăşi vin să spun, nu-i întâmplare

Că versul meu miroase a răşină,

Mi-au dat un nume, dureros de mare,

Un nume de-Adevăr şi de Lumină!

 

Nu-i laudă, e mântuire poate

Fiorul care-l port prin trup mereu-

Mă simt legat de ei până la moarte,

Mă simt legat până la Dumnezeu!

 

El Este, va fi Singurul în stare

Să mă dezlege de Blestemul lor,

Cum nu e altul mai sublim sub soare-

Mă simt legat, ca Umbra Lui, de nor...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Sohodol-Leagănul Copilăriei mele

Din Albumul ACASĂ

 

Cântec dinspre toamnă...

 

 

Frunză verde-ai fost odată

În dulci legănări de vânt,

Astăzi rece și uscată

Stai culcată pe pământ...

 

Ramul te-a durut, știu bine,

În căderea ta buiastră,

Toamnă-tu de lângă mine,

Unde-i tinerețea noastră?

 

Nu e trist copacul, știe,

Vine alta-n primăvară,

Gândul meu care te scrie,

Niciodată nu te doară...

 

Frunză, frunză foșnitoare

Ce te-așterni în drumul meu,

Eu pe-aici mai fost-am oare?

Știe bunul Dumnezeu...

24 Septembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Ia-mă, Toamnă...

 

 

Ia-mă, Toamnă și mă du

Unde-i spun Tăcerii nu,

Unde nu-i nici o risipă,

Veșnicia nu-i o clipă!

 

Râul susură pe prund,

Simt nevoia să m-ascund

Undeva, nici eu nu știu,

Unde încă nu-i târziu

 

Pe acest pământ a-nost,

Să îmi aflu adăpost,

Ia-mă, Toamnă, lângă tine

Pân’ la iarna care vine

 

Cu-amăgirile-i deșarte

Și de-acolo mai departe,

Între un Crăciun și Paște,

Ia-mă, Toamnă și mă naște!

                 * * *

Vine toamna, vine ca un rug

Și miroase a lumină arsă,

Vara supărată a plecat de-acasă,

Cine știe dac'o mai ajung...

 

Cade vântul obosit pe ape,

Pleacă rândunelele înapoi,

Vine toamna, tu nu ești aproape

Să-i culegem rodul amândoi.

 

Vine toamna, mă voi naște iar

În căsuța de pe Deal uitată?

Singur să te naști e în zadar

Ca un prunc de mult orfan de tată

 

Și mama înspre ceruri se ridică,

În cuvinte s-a făcut târziu-,

Vine toamna, frunza asta pică,

Frunza cealaltă, nu mai știu...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Averea...

 

A

 

„Ce bine-i până-i omul sănătos

Și poate să se bucure de Viață!”

Oriunde mergi pe drum să ai în față

Cuvintele acestea cu folos.

 

Degeaba sunt grămezile de aur

În jitnițele pline cu de toate,

Dacă în suflet nu ai sănătate,

Cel mai curat și mai sublim tezaur!

 

Când pleci de-aici rămân ca să se certe

Flămânzii de averi din jurul tău,

De ochii lumii cu păreri de rău

Spunând pe urmă: „Dumnezeu să-l ierte!”

Vineri, 20 Septembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Bătaia...

 

 

Mi-am bătut ieri nucul de la stradă,

Meseria asta nu e grea

Și nucile au început să cadă

Din pomul răsădit cu mâna mea...

 

O să-mi bat azi nucul din grădină,

Dacă nu-l bați la anul nu mai face

Roade răsfățându-se-n lumină,

Unora, cred, bătaia nu le place!

..................................................

Mă bate gândul și el tot mai des

Cu fiecare vers pe care-l scriu,

Cât de aproape sunt pentru cules

Din câte toamne mi-au rămas, nu știu...

Joi, 19 Septembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Băncuța de la stradă...

 

 

Stă singură băncuța de la stradă,

Îi trec prin față amintiri ciudate

Și nucile încep de-acum să cadă

În liniște și în singurătate...

 

Bătrânii au plecat din Sat pe rând

Și nu mai are cine să îi cheme,

Cei rămași cu tinerețea-n gând

Tot caută odihnă-n altă vreme

 

Și-aleargă, precum vântul încotrova,

În tot ce fac n-au tihnă și nici țel

Din Ardeal și până în Moldova,

Din Contanța, până la... Jebel...

 

Băncuță de la stradă, pe sub stele

Tristețea ta mă doare și mă-nvinge!

Poveștile se sting durut și ele

Și Satul meu din Lacrimă se stinge...

 

Nicolae Nicoară-Horia

POEME PENTRU SUFLETUL IANCULUI...

 

 

Plouă-n ziua-ngropăciunii tale...

 

Plouă-n ziua-ngropăciunii tale,

Pe suflet Cerul mă apasă greu,

Peste-Apusenii mei e-atâta jale,

De la Vidra, pân’ la Dumnezeu!

 

Acestui Adevăr îi port povara,

Cu el în brațe, Doamne, să mă iei:

Tu n-ai murit nebun, să știe Țara

Și lumea-ntreagă dimprejurul ei...

Vineri, 13 Septembrie 2024

 

Eu nu te-am cunoscut decât în Duh...

 

Iancule, mă iartă, scriu și eu

Cuvinte despre moartea ta antumă,

Sufletul tău e dus la Dumnezeu,

Iar trupul se coboară frânt în humă...

 

Eu nu te-am cunoscut decât în Duh

Și-n adevărul cât mi-a fost să-mi fie,

Uitat dacă te vor, plini de năduh,

Nu moare Amintirea ta, e vie!

 

Cu deznădejdea Dorului din glas

Te-au plâns și-atunci adevărații Moți,

Te plâng și-acum, puțini câți am rămas

În Țara plină, Iancule, de hoți!

 

Lacrimi curg din ochii tăi șirag,

Neîmplinit același Dor te doare,

Prin Munți tot umblă fluierul pribeag

Și Doina lui odihnă-n veci nu are...

 

Să nu-l uitați pe Iancu...

 

Iar mi-e gândul de durere frânt,

Știu că nu e vremea de jelanii,

Trupul tău coboară în pământ,

În pământul sfânt al Transilvanii...

 

Tu, mire niciodată, logoditul

Cu Dragostea de neam la căpătâi,

Sufletul se-ntoarce, preatruditul,

Să se odihnească-n în Pacea Lui!

 

Dinspre asfințit se sparge flancu'

Și curge noaptea peste cimitire,

Românii mei, să nu-l uitați pe Iancu,

Precum nu uită omul să respire...

 

Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă...

 

Nici nu mai știu ce aș putea să-ți spun,

Iancule-Avram cu sufletul sub brumă,

Din Dragoste de neam cel mai nebun,

Ia-mă cu tine, Bunule și du-mă

 

În locul unde supărare nu-i

Și niciun vânzător de neam pe-aproape,

Prin Țara mea, tot mai a nimănui,

Îmi port zadarnic Dorul tău sub pleoape,

 

Din Testamentul scris atunci cu jale

Pe-o margine de Râu, acolo-n Munți,

Când pașii tăi se tulbură pe cale

De jalea și durerea celor mulți...

 

Viața asta parcă mi-e postumă,

În lutul meu tristețile tot scurmă,

Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă,

Aici să nu-mi rămână nicio urmă...

 

Tu iartă-mi răzvrătitul meu tumult,

Sunt supărat și eu, ca fiecare,

Poate câteodată și mai mult,

Și amorțirea neamului mă doare!

 

Potrivnice ne sunt aceste vremi,

Nădejde de-ndreptare astăzi nu e,

Tot stând cu mâna-ntinsă la Câmpeni

Până și bronzul geme din statuie...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-i cântați prohodul...

 

1824-2024

 

Tot scrâșnesc dușmanii vrând să ne condamne

Crăișorul nostru din Vidra de Sus,

„Criminal și slugă”, ce cuvinte, Doamne,

Amuțească-i gura celui ce le-a spus...

 

Amiroase-a pâine versul meu acum

Și în ea Iubire sfântă cât cuprinde,

Iancu din departe vine iar pe drum

Tot flămând și singur să îi pun merinde...

 

Pe la cotitură stă câte-un mișel

Aruncându-i, încă, vorbe de ocară

Să nu-ncerce nimeni să lovească-n el

Că atunci detună tulnicul prin țară...

 

Chiar dacă rugina scurmă-adânc în arme

Și-mpotriva firii vremea noastră-i, știu,

Nu-i cântați prohodul, Iancu nu adoarme,

Duhul, alduitul, printre noi e viu!

Sâmbătă, 7 Septembrie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia