POEME PENTRU SUFLETUL IANCULUI...

 

 

Plouă-n ziua-ngropăciunii tale...

 

Plouă-n ziua-ngropăciunii tale,

Pe suflet Cerul mă apasă greu,

Peste-Apusenii mei e-atâta jale,

De la Vidra, pân’ la Dumnezeu!

 

Acestui Adevăr îi port povara,

Cu el în brațe, Doamne, să mă iei:

Tu n-ai murit nebun, să știe Țara

Și lumea-ntreagă dimprejurul ei...

Vineri, 13 Septembrie 2024

 

Eu nu te-am cunoscut decât în Duh...

 

Iancule, mă iartă, scriu și eu

Cuvinte despre moartea ta antumă,

Sufletul tău e dus la Dumnezeu,

Iar trupul se coboară frânt în humă...

 

Eu nu te-am cunoscut decât în Duh

Și-n adevărul cât mi-a fost să-mi fie,

Uitat dacă te vor, plini de năduh,

Nu moare Amintirea ta, e vie!

 

Cu deznădejdea Dorului din glas

Te-au plâns și-atunci adevărații Moți,

Te plâng și-acum, puțini câți am rămas

În Țara plină, Iancule, de hoți!

 

Lacrimi curg din ochii tăi șirag,

Neîmplinit același Dor te doare,

Prin Munți tot umblă fluierul pribeag

Și Doina lui odihnă-n veci nu are...

 

Să nu-l uitați pe Iancu...

 

Iar mi-e gândul de durere frânt,

Știu că nu e vremea de jelanii,

Trupul tău coboară în pământ,

În pământul sfânt al Transilvanii...

 

Tu, mire niciodată, logoditul

Cu Dragostea de neam la căpătâi,

Sufletul se-ntoarce, preatruditul,

Să se odihnească-n în Pacea Lui!

 

Dinspre asfințit se sparge flancu'

Și curge noaptea peste cimitire,

Românii mei, să nu-l uitați pe Iancu,

Precum nu uită omul să respire...

 

Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă...

 

Nici nu mai știu ce aș putea să-ți spun,

Iancule-Avram cu sufletul sub brumă,

Din Dragoste de neam cel mai nebun,

Ia-mă cu tine, Bunule și du-mă

 

În locul unde supărare nu-i

Și niciun vânzător de neam pe-aproape,

Prin Țara mea, tot mai a nimănui,

Îmi port zadarnic Dorul tău sub pleoape,

 

Din Testamentul scris atunci cu jale

Pe-o margine de Râu, acolo-n Munți,

Când pașii tăi se tulbură pe cale

De jalea și durerea celor mulți...

 

Viața asta parcă mi-e postumă,

În lutul meu tristețile tot scurmă,

Ia-mă cu tine, Iancule și du-mă,

Aici să nu-mi rămână nicio urmă...

 

Tu iartă-mi răzvrătitul meu tumult,

Sunt supărat și eu, ca fiecare,

Poate câteodată și mai mult,

Și amorțirea neamului mă doare!

 

Potrivnice ne sunt aceste vremi,

Nădejde de-ndreptare astăzi nu e,

Tot stând cu mâna-ntinsă la Câmpeni

Până și bronzul geme din statuie...

 

Nicolae Nicoară-Horia