Ia-mă, Toamnă...

 

 

Ia-mă, Toamnă și mă du

Unde-i spun Tăcerii nu,

Unde nu-i nici o risipă,

Veșnicia nu-i o clipă!

 

Râul susură pe prund,

Simt nevoia să m-ascund

Undeva, nici eu nu știu,

Unde încă nu-i târziu

 

Pe acest pământ a-nost,

Să îmi aflu adăpost,

Ia-mă, Toamnă, lângă tine

Pân’ la iarna care vine

 

Cu-amăgirile-i deșarte

Și de-acolo mai departe,

Între un Crăciun și Paște,

Ia-mă, Toamnă și mă naște!

                 * * *

Vine toamna, vine ca un rug

Și miroase a lumină arsă,

Vara supărată a plecat de-acasă,

Cine știe dac'o mai ajung...

 

Cade vântul obosit pe ape,

Pleacă rândunelele înapoi,

Vine toamna, tu nu ești aproape

Să-i culegem rodul amândoi.

 

Vine toamna, mă voi naște iar

În căsuța de pe Deal uitată?

Singur să te naști e în zadar

Ca un prunc de mult orfan de tată

 

Și mama înspre ceruri se ridică,

În cuvinte s-a făcut târziu-,

Vine toamna, frunza asta pică,

Frunza cealaltă, nu mai știu...

 

Nicolae Nicoară-Horia