Ce liniște-i afară! Nici greierii nu cântă
Și aerul fierbinte din jur a amuțit,
Ca o mireasă luna, răpită de la nuntă,
Mi-aduce de acasă miros de fân cosit...
Acolo, sub răcoarea din cer dumnezeiască,
Mi se-odihnește versul pe prispa unui dor,
Mă simt precum scânteia dintre amnar și iască,
În zările câmpiei s-a sinucis un nor...
Și-așa cum stăm aproape cu gândurile-ncinse,
Măcar în noaptea asta te rog să nu le-atingi,
Cuvintele și ele îmi par oștiri învinse,
Aș vrea, dar nu se poate, pe suflet să mă ningi...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu