Duminica, 27 Iulie 1980, în zori, se năștea fiul meu Horia-Dacian, în Ziua unui Sfânt Tămăduitor...
Liniștea albă, neliniștea mării,
Tropotul cailor fără de ham,
Ce beznă cădea peste Munții răbdării,
Munții prin care buimac rătăceam...
Mi-era sufletul cântec durut de alean,
Doamne, ce greu se mai naște lumina!
Pruncul meu, Horea, zis Dacian,
Din Dor ți se trage curat rădăcina.
Albacu-i aproape, cu geamăt sub roți
Vin carăle bunilor pline cu stele
Și-aici, la Câmpeni, între vajnicii moți
Stă Iancu în bronzul statuii-durere!
Se-aude Lumina prin cântec urcând,
E întâiul țipăt al nașterii tale,
Silvanus te-așteaptă în prag fremătând
Cu mâinile întinse ca două petale.
Pe Munți arde ploaia ca un sărut,
Lacrimi de fluier neterminate,
Pădurile toate aici mi te-au vrut
În Țara poemelor fără de moarte...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu