Fumegă dealurile Copilăriei mele,
Cum fumegau seara din trabuc
Gândurile Moșului sub stele
Și așa-mi vine desculț să mă duc
Acolo pe Dâmburi, copilul ce-am fost
Prin iarba stelară, plină de greieri,
Cântecul acela îl știu pe de rost
Și-mi stăruie pururi în creieri.
Unde sunt astăzi cărările date
Pașilor mei dinspre străbuni?
Fumegă dealurile, ce vremuri ciudate!
Ne-liniștea arde mocnind sub tăciuni,
Iar Moșul acela din lacrimă-i dus
Lângă un leagăn tăcut de nuiele,
Azi mă privește cu mirare de sus
Și nu mai coboară-n poveștile mele...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu