Trec anii, Mamă...

 

1925-2025

 

Mi-e sufletul ca pâinea caldă frânt,

Trec anii, Mamă, ce durere mută!

Cu ei și Viața noastră pe pământ,

Azi a-i fi-mplinit din ea o sută.

 

Eu știu, nu toate trecerile dor,

Numai Dorul care-n brațe-l strâng.

Trec anii, Mamă și în urma lor

Cresc amintirile ca iarba-n crâng...

 

Cum îmi spuneai, în nopțile târzii:

„Hai, culcă-te , Copchile, nu mai scrie!”

 „Acasă”, cartea mea cu poezii,

E-acolo, lângă tine-n veșnicie

 

Și celelalte, care stau cuminți

În Biblioteca sufletului meu,

Maica mea, cea vie între sfinți

Să te-alduiască bunul Dumnezeu!

 

Amintirea din icoană...

„Mamă, spune-mi ce-ai visat azi-noapte?”

„Copilul meu, știi tu mai bine decât mine...

Dă-mi un strop de apă...

M-am visat că mă făceam sănătoasă...”

Din „File de Jurnal- lacrimi la căpătâiul Mamei.”

 

Amintirea niciodată nu se destramă,

Oricâte vifore ne lovesc peste față,

Maica mea, cea orfană de mamă,

Întâiul meu țipăt dinspre viață,

 

Floarea suspină între petale,

Suspinul, zadarnic, nu pot să-l traduc,

Eu port cu mine cuvintele tale

Ce pe-o merinde, oriunde mă duc...

 

Astăzi e ziua ce ți-a fost dată

Acolo în Munții fără de-apus,

Fie-ți Nașterea binecuvântată

Și odihna veșnică unde te-ai dus!

 

E ziua Mamei...

 

E ziua Mamei, cea de pe pământ,

Din câte nu i-am spus ce să-i spun oare?

Așa cum stă uitată în cuvânt

Azi nu mai știe nici câți ani mai are...

 

E Ziua Mamei, cea din ziua mea

Fără de care n-aș fi scris poeme,

Doar Dumnezeu, El știe ce să-i dea

În viața ei, cât încă e devreme...

 

E ziua Mamei și ce zi aparte

Și-atât de simplă e, precum o floare

Jertfită rodului fără de moarte

Și sufletul mi-e plin de sărbătoare!

 

Ei, născătoarei pururea de prunci,

Genunchii mei înlăcrimați se-nchină,

E ziua Mamei, ziua de atunci,

Ziua de-acum din ziua ce-o să vină...

 

Nicolae Nicoară-Horia