SENSUL DIN NOI...

30 iunie 2009.


Timpul meu numai tu ştii să-l măsori,
Pendula nu merge înapoi niciodată,
Nici Râul din Munţi, nici roua din zori,
Nici Viaţa aceasta ce ne-a fost dată...

Sensul din noi e mereu înainte,
Eu sunt clepsidra în care te chem,
Nisipul tău, încă, e atât de fierbinte-
Tu nu îl auzi cum se scurge-n Poem!

DONIŢE DE LEMN...

DONIŢĂ DE LEMN...

Se aud pe dealuri stelele cum cad,
Vai ce sete sfântă mi se face iară!
Doniţă, doiniţă, lacrimă de brad,
Lacrimă-poveste picurată-n seară...

Te ciopliră Moţii cu migală-anume
Rotunjindu-ţi trupul în inele prins
Şi te-au dat, sărmanii, hăulind prin lume
Pentru o bucată de mălai şi vis.

Doniţă-fecioară dusă de vânzare
Dinspre Munţi de aur, de argint şi dor,
Le-ai purtat oftatul dincolo de zare,
Ei, săraci în Ţara şi în Legea lor,

Ei, ce n-aveau voie de-a rosti cuvinte.
Sufletul în tine se-auzea gemând,
Îţi privesc şi-acuma cu luare-aminte
Doagele uscate de atâta gând...

Se aud pe dealuri stelele cum cad,
Vai ce sete sfântă mi se face iară!
Doniţă, doiniţă, lacrimă de brad,
Patimă-poveste picurată-n seară...

MĂ UIT ÎN TINE...

Detractorilor acestui neam...

Mă uit la tine cum se uită ochiul
În lacrima din care s-a născut,
Mă uit în tine, Ţară a privirii
Şi mă aduc aminte din trecut...

Cine eşti tu, de unde vii anume
Pământ durut sub tropote de cai,
Cine-i Acel ce te-a chemat pe nume,
Acel ce gurii tale i-a dat grai?

Eu ştiu şi înţeleg şi-mi pare rău
Când fraţii mei de pe acest meleag,
Vorbind de bine te gândesc de rău
Amestecând culorile din steag...

Tu, Maică bună, veşnic iertătoare
De fiii tăi, de-aceşti români de-a gata,
Ei, vânzători de umbre şi de soare,
Cât de curând o să îi certe Tata...

Vai, cât noroi în sufletul lor zace,
Pe dinafară înălbiţi de clor-
O, Sfinţi Români, voi purtători de pace,
Rugaţi-vă spre mântuirea lor!

Mă uit la tine cum se uită ochiul
În Lacrima din care s-a văzut,
Mă uit în tine, Ţară a Privirii,
Mă uit şi-mi pare rău că i-ai născut...

MI-E DOR DE ABEL...

Mi-e dor de Abel,
Doamne, simt că mor,
De mine unde oare
Se ascunde?
Bolnav şi singur
Strig
După-ajutor,
Nimeni ce sunt
Şi nimeni nu-mi răspunde...
Mâna aceasta
Care
L-a ucis
Mi se topeşte ca o lumânare,
Aş vrea s-adorm,
Dar
Mă cuprinde-un Vis,
Vai ce himeră înfiorătoare...
Mi-e dor de tine,
Fratele meu
Drag,
Fărădelegea mea de-atunci
Mă doare,
O să m-aştepţi
Înlăcrimat în prag
Acum
Când voi veni
Să-mi cer
Iertare?
Dă-i sufletului cain
Mântuire,
Mi-e dor de tine Abel
Şi mi-e frig,
Urât
Ce sunt
Şi fără-asemuire,
Măcar
Răspunde-mi frate,
Când te strig...

DIALOG...

STAMPĂ...

28 iunie 2009.
Mi se aşează pe frunte
Un Gând,
Precum albina
Pe-o floare-
Tu
Nu îi auzi
Zumzetul?...