luni, ianuarie 01, 2018

E Anul Nou...


Luni, 1 Ianuarie 2018

Anul Nou de-acum e lângă mine,
Lumina lui prin sufletul meu trece,
Sunt fericit că l-am ajuns cu bine
Pe două mii și încă optsprezece!

Se uită-n ochii mei ca o mireasă,
Nici nu mai știu ce aș putea să-i spun,
Să-i fie Poezia sănătoasă
Din clipa asta, până la Crăciun

Și mâna mea să scrie cu folos
Cuvintele care îi sunt dictate,
E Anul Nou, de sus și până jos
Duhul lui îl simt cum mă străbate

Ca raza de lumină-nmiresmată
Când vine ea, tiptil ca o minune,
De ce, de unde, n-am să știu vreodată
Și gândul ei pe fruntea mea îl pune...

Și vouă, celor dimprejurul meu,
Vă dau această sfântă bucurie,
Să v-ocrotească bunul Dumnezeu
Și-oriunde vă aflați cu voi să fie;

E bucuria care mi-a fost dată,
Fără de care nici tristețe nu-i
Și orice facem pe pământ vreodată
Suntem de-a pururi sub privirea Lui!

Să-ți fie drumul vieții luminos!
Omule, tu dacă vrei, răspunde,
Știu, nici urâtul nu-i fără frumos,
E Anul Nou, „cel vechi în el se-ascunde...”

Nicolae Nicoară-Horia



Niciun comentariu: