Vineri, 26
Ianuarie 2018
Aud mereu acest
îndemn fierbinte,
Și gândul mi se
umple de fiori
Ca omul adormit
între cuvinte,
În fiecare noapte
dinspre zori:
„Scrie-mă!”
Și
parcă simt o mână
Pe frunte cum
alunecă ușor
Și apa mi se
tulbură-n fântână
De glasul îngeresc,
vindecător...
Chipul acela
se-nlumină-n prag,
„Scrie-mă!”
Și mâna mea cuminte
Se supune cu atâta
drag,
Venită din înalt,
poruncii sfinte!
Și-n bucuria care
mă cuprinde
Se rostuiește-ncet
Poemul meu,
Cuvântul este
singura merinde
Pe drumul dintre Om
și Dumnezeu...
Nicolae
Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu