Liniște...

 

De-o vreme și vremea e tot mai de mult,

Din Copilărie, poate dinainte de ea,

Oameni sfădindu-se nu mai pot să-i ascult,

Ascultarea aceasta mi-e atâta de grea!

M-a născut Mama dintr-o liniște-adâncă,

Acolo pe Dealul dinspre Răsărit,

De se-auzeau vâlvele cuibărite în stâncă,

Printre aurul moților mei, răzvrătit...

Am băut liniște dintr-o fântână,

Cum bea soarele apă din nor

Și-acum Copilul, cu ulciorul mână,

Stă în genunchi lângă izvor!

Din Rai se-aud mere coapte cum cad,

Adamul din mine e-atâta de viu!

În Acasa aceea, la masa de brad,

Mă cheamă mereu Poezia s-o scriu

Și picură liniștea din icoane pictată,

Icoanele rămase în sufletul meu

Cu chipul tău, mamă, cu chipul tău, tată,

După asemănarea cu Dumnezeu...

Joi, 12 Ianuarie 2023

Nicolae Nicoară-Horia