Mă uit în ochii tăi, să nu te miri,
„Uitarea” mea eu știu că nu te doare,
Nu există Om fără-amintiri,
Până și pruncul nenăscut le are!
Cum ne cuprind aducerile-aminte,
Ca aripile vântul dintr-un zbor,
Auzul meu se umple de cuvinte
Și-atât de liber sunt, eu-robul lor!
De când te-am întâlnit întâia dată
A tresărit în Duhul ei scânteia,
Clipa aceea fie lăudată,
Bărbat fiind, am cunoscut femeia!
Minune-i sfânta lui alcătuire!
Din sfânta jertfă se zidește Dorul,
Nu există Om fără-amintire,
Nici piatra și nici iarba, nici izvorul...
Ești lângă mine...
Ești lângă mine dar, precum e frunza
Unui copac pe ramul ei îngust
Și-aud și văd cum se-nfioară bluza
De dorul unui Dor mereu august...
Să dăm toată tristețea la o parte,
Și bucuria s-o strigăm pe nume,
Ești lângă mine, nu ne mai desparte
Niciun oftat din câte sunt în lume.
Ești lângă mine și tu știi aceasta,
Nu mai găsești cuvintele din grai,
Nedumerită îmi tot pipăi coasta
Ca Eva lui Adam atunci în rai...
Și cât de minunată este Viața!
De Adevărul ei pe veci te leg,
În zori să ne găsească dimineața
Unul singur, ca un măr întreg!
Ești lângă mine, să nu-ți fie teamă,
Încet și cu răbdare-acum te scriu
Și mai aproape gândul tău mă cheamă,
Cu tine-n brațe sunt atât de viu!
Nicolae Nicoară-Horia
Sculptura: Alessandro Puttinati (1844)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu