Viața asta cât e de ciudată!
E miezul nopții, cum să îi răspund,
Îngerii nu sună niciodată
Și apelantul e un...„anonim,”
Cine-o fi și ce vrea de la mine?
Mă simt parcă trecând prin țintirim
Și liniștea mi-e plină de ruine...
Ca plumbul noaptea mi se pare grea,
Stă luna-n ceruri gata să se-aprindă,
Mă duce Gândul înspre-Acasa mea
Și carii se aud cum rod în grindă
Și-acolo să mă știu Copchil sub țol,
Tot mai devreme-n viață să îmi fie,
Da, în Acasa mea de Sohodol,
Unde am scris întâia poezie...
4 Octombrie 2025
Din volumul Întoarcerea Acasă în curs de
alcătuire
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu