„Când ai încetat să mai fii copil,
ai murit de mult.”
Constantin Brâncuși
Suntem amintiri, cine nu este
Să nu citească versul meu antum,
Totul de pe lume e-o poveste,
Povestea dintre flacără și scrum...
Cu ea ne naștem și cu ea plecăm
De unde am venit întâia oară,
De-aceea ei crezare să îi dăm,
Ca dimineții ce se-ascunde-n seară.
Cel ce nu crede, nici nu o să fie,
„Nimic nu este fără Dumnezeu!”
Suntem amintiri dintr-o Copilărie
De care ni se face dor mereu.
Nici ea, nici Dorul, nu pot fi traduse,
Ca ploaia despărțindu-se de nor
Suntem amintiri tot mai nespuse,
Timpul uitării crește-n urma lor...
Din volumul Întoarcerea acasă în curs de
alcătuire.
Joi, 16 Octombrie 2025
*
* *
Suflete-al meu...
Suflete-al meu, eu știu că vrei,
M-ai duce undeva, m-ai duce
Într-o colibă-n Munții mei,
Niciun urât să nu ne-apuce
Și-acolo-n liniștea doinită
Peste pădurile de brazi,
Străin de orișice ispită,
În apa sfântă să mă scalzi;
S-ascult cum curge peste noi
Ca-n ziua cea dintâi lumina,
Nu suntem singuri amândoi!
Cu tine ispăși-voi vina,
Copil de-a pururi printre Moți
Tot hoinărind pe serpentine,
Suflete-al meu, eu știu că poți,
Niciun Poem nu-i fără tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu