Semănătorul și semințele...

 

„Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu.”

Ev. Luca 8, 11

 

Flămândă mi-e țărâna, de când o știu,

Doamne, după toate semințele Tale!

Cade rouă pe sufletul meu când le scriu,

Din Dealul Copilăriei mele, până-n vale...

 

La vremea culesului m-a născut o mamă,

În Acasa noastră, singura, de pe colină,

Poezia, cea zilnică, acolo mă cheamă

În pridvorul plin de dragoste și de lumină...

 

Îndură-mă, încă, Semănătorule bun

Din lumea aceasta în care mai sunt,

Toate cuvintele risipite să le adun

În Poezia în care m-ai trimis pe pământ...

Duminică, 12 Octombrie 2025

 

Fericit e semănătorul
Care trudește
Nopți
Și
Zile,
Semănându-ți ogorul!
El știe
Că nu toate
Ogoarele
De pe pământ
Sunt fertile...
Ce minunat e ogorul
Lui Dumnezeu
Din sufletul
Tău!
Ce Fericit
E semănătorul
De
Poezie!
Cu câtă nădejde seamănă
Cuvintele
Lui!

          * * *

Întotdeauna am iubit semințele,

Mai ales pe cele de grâu;

Asemenea poetului din Lancrăm,

Copil fiind,

Mă scăldam în ele

Ca într-o albie de râu...

Fiorul acela, tainic și sfânt,

Umplându-mi sufletul plin de mirare

Îl simt și acum în cuvânt

Ca pe-o nestăvilită sărbătoare!

Acasă, la vremea dată,

Acolo,

Pe Dealul Copilăriei mele,

Semănam primăvara,

Împreună cu bunul meu tată

Și semințele-acelea

Mi se păreau

Stele...

Precum își iubește pasărea zborul

Cu o dragoste plină de zel,

Așa am iubit semințele

Și semănătorul

Și am crezut întotodeauna

În ele,

În el!

Nicolae Nicoară-Horia