„Poezia
ta miroase-a mir!”
Ce sfânt era oftatul tău, copilă,
Curată și ne-scrisă ca o filă
Pe care n-am uitat să o admir!
În clipa dintre noi și veșnicie
Îți mai aduci aminte ce ți-am spus
Aproape de-adevăr, acolo sus?
Și trupul tău miroase-a Poezie!
Și era toamnă peste Munții mei,
De-au tresărit toți mugurii pe ram
Și-atât de noi, de fericiți eram,
Când Dragostea e singurul temei!
,,Poezia
ta miroase-a mir!”
Te-aud și-acum, frumoasa mea femeie,
Precum aude focul o scânteie
Și Aerul pe care îl respir...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu