Vine ziua, mamă, dinspre dimineață
Și lumina doare-n lut ca un jungher,
Pe când obosită de atâta viață
Maica mea iubită ai plecat la Cer;
Ai plecat din lume, murmurând cuvinte,
(De atâta vreme îmi spuneai că pleci),
Știu, e lângă Tine, bunule Părinte
Și surâsul, ultim, n-am să-l uit în veci!
Somnul de pe urmă cobora în humă,
Pe pământ o mamă liniște nu are,
Vine ziua șase, rece ca o brumă
Și era Duminică în calendare.
Nu ți-e dor de-acasă, alduită mamă,
De Acasa noastră, singura sub nor?
Ochii tăi și astăzi mă privesc din ramă
Cum mă priveau sfinții din icoana lor...
Duminică, 5 Octombrie 2025
Din volumul Întoarcerea acasă în curs de
alcătuire...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu