Când pleacă un Poet...

 

 

Când pleacă un Poet...

 

Ca o pâine sufletul se frânge,

De nimeni, niciodată nu e-nfrânt!

Când pleacă un poet și Cerul plânge,

El e un fel de-apostol pe pământ...

 

Cum pleacă toamna-nveșmântată-n dor

Cu mugurii rămași-dureri de frunze!

Când pleacă ei, rămâne-n urma lor

Cuvântul care le-a fost dat pe buze,

 

Rămâne-n veci nedezlegat misterul,

Din întrebarea: Poezia, ce-i?

Să ne-amintim de el-Grigore Vieru,

El este viu aici, în ochii mei...

 

Moldova lui o simt atât de-aproape!

De ea același Unic Dor mă leagă,

Nu-mi scrijelați lumina de sub pleoape,

Lăsați-mi-o, precum a fost, întreagă!

Joi, 18 Ianuarie 2024

Hagen, Renania de Nord-Westfalia

Iartă-mi vina…

(Duminică, 18 ian. 2009, ora 1.30)

 

Te-ai dus şi tu, unde vom merge toţi

Când se va stinge peste noi Lumina,

Ne-am cunoscut acolo printre Moţi,

La Târgul de pe Muntele Găina…

 

„Frate Nicule!” Aşa mi-ai zis-

Şi Tu mi-ai strâns în braţe Poezia,

Mi se părea că retrăiesc un Vis,

Atunci şi-acum când înnegresc hârtia…

 

Se umezise Aerul sub pleoape

Când te priveam şi nu-mi venea să cred,

AVRAM IANCU îmi era pe-aproape

Şi Crucea lui mi-e martorul întreg!

 

Doamne, cât de mult ne-asemănam,

Era în glasul tău atâta jale-

„Să îmi trimiţi o poză să te am

Şi câteva din versurile tale…”

 

Eu le-am trimis, ţi le-am trimis pe toate,

Dar nici acuma, frate, când îţi scriu

Cuvintele acestea-nlăcrimate

De le-ai primit vreodată, nu mai ştiu…

 

Şi-acolo sus, pe Muntele Găina,

De va mai fi vreodată ca să vin,

De unde eşti, tu singur, iartă-mi vina-

Eu mai rămân, eu mai rămân puţin…

………………........................

S-a dus şi el să nu-l cuprindă gerul,

Gerul pe care l-a urât mereu,

Să-i dăm de-a pururi liniştea lui Vieru-

Să-l odihnească Bunul Dumnezeu!

 

Frate Grigore...

 

Frate Grigore, spune-mi ce să fac,

Prea zilnic amintirea ta mă doare?

Nici tu nu le-ai fost „domnilor” pe plac,

Ai vrut mereu o Românie Mare!

 

Stau lângă moartea ta cu ochii plânși,

Nici ea de-o vreme nu o mai pricepe

Și luna sângerează printre târși,

Cât de curând sfârșitul tău începe...

 

Ai fost atunci la Ziua Lui cea dragă

Și noaptea ai plecat spre el în cer,

Simt o tristețe sfântă cum mă leagă,

Cât aș fi vrut în locul tău să pier!

 

Nicolae Nicoară-Horia