Ierarhii...

 

„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem

și nici o vrajbă nu este între noi.

Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt,

am scris învățături pentru mântuirea oamenilor”.

Sfinții Trei Ierarhi

 

Aș vrea cu toată lumea să mă-mpac,

Acei ce poartă pe pământ un nume

Sunt mulți, eu știu, nici astăzi nu le plac

Ierarhii Trei și câți mai sunt pe lume!

 

I-aud mereu, neliniștiți ca vântul

Tot căutându-și jalnic adăpost,

Slăvind tăcerea și negând cuvântul:

„Acestea toate nu au niciun rost,

 

Și-așa, el, dumnezeu nici nu există!”

Dar nu mai spun durerea lor postumă,

Astăzi aș vrea să nu îmi fie tristă

Ființa mea, cea dintre cer și humă!

 

Cu Dragoste răspund la orice ură,

Ce bântuie gripată prin atei,

Despre Ierarhi nu scrie în Scriptură,

Purtând prin viață Adevărul ei!

 

Dar au fost vii și vii o să rămână,

Cum viu e pretutindeni Sfântul Duh

În alte limbi și-n limba mea română,

Aducători de pace din văzduh...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

SFINȚII TREI IERARHI – APOSTOLII ÎMPĂCĂRII ŞI UNITĂŢII

„NU ESTE UN RĂU MAI MARE CA CEARTA, LUPTA ŞI DEZBINAREA ÎN BISERICĂ.

Nu este un rău mai mare ca tăierea în mai multe bucăți a hainei Bisericii.

Nu ne sunt oare de ajuns celelalte erezii, de ne mai îmbucătăţim şi noi pe noi înşine?”

„Pe 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul (sau de Nazianz) şi Ioan Gură de Aur, care au păstorit în secolul IV, considerat „secolul de aur” al teologiei creştine.

Dincolo de pomenirea lor individuală (pe 1 ianuarie, pe 25 ianuarie, respectiv pe 13 noiembrie), aceşti sfinţi au primit şi o zi de prăznuire comună, în urma unor neînţelegeri apărute în Biserică în secolul XI, „între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi”, cum scrie în Sinaxar.

Existau trei tabere – vasiliteni, grigoriteni, ioaniteni – care considerau că sunt îndreptăţiţi să impună ca model desăvârşit pentru slujirea Bisericii pe unul dintre cei trei sfinţi. În anul 1081, cei trei sfinţi i s-au arătat separat, apoi toţi trei împreună Episcopului Ioan al Evhaitelor, spunându-i: „Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire (…).

Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căcipentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire”.

Aşadar, sărbătoarea din 30 ianuarie este o sărbătoare a împăcării în Biserică. Sesizăm, din păţania credincioşilor din veacul al XI-lea, cât de uşor se poate aluneca în dezbinare, chiar având râvnă şi (părelnică) evlavie la sfinţi.

Prilej de reflecţie şi îndemn şi pentru noi să nu facem tabere în Biserică, pe nici un motiv. Căci, urmând unor Părinţi contemporani, unii au ajuns să se certe între ei. Un Părinte zice: „Sunt semne că vine sfârşitul lumii, să acţionăm ca atare”. Altul nu neagă, dar spune: „E un zgomot prea devreme”.

Un al treilea se retrage în pustie şi îndeamnă la rugăciune şi la asceză.

Asta nu înseamnă că e ceartă sau dezbinare între unii ca aceştia, ca şi cum „s-ar fi împărţit Hristos” (Cf. I Corinteni 1, 13), ci doar că fiecare îşi are lucrarea sa în lume, după cum îi dă Duhul (Cf. Faptele Apostolilor 2, 4).

Noi însă, neputincioşi şi neluminaţi de Duh Sfânt, putem fi tentaţi să absolutizăm una dintre poziţiile unor astfel de modele duhovniceşti, spre a noastră pierzare şi slujind, astfel, duhului dezbinării şi al zâzaniei.

Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă să nu absolutizăm nici o lucrare din Biserică, ci fiecare să cinstească, în Duh, ceea ce se face spre slava lui Dumnezeu, chiar dacă rezonează mai mult cu viaţa şi învăţăturile unui anumit sfânt sau unui anume părinte duhovnicesc.

Ei sunt apostoli ai împăcării şi ai unităţii, ai armoniei şi ai comuniunii spre care ne cheamă Domnul iubirii desăvârşite.”