luni, iunie 22, 2020

Se mai citește încă poezie...


22 Iunie 2020

Se mai citește încă Poezie,
Dimineața, noaptea mai ales,
Cu Dragoste când mâna mea o scrie
Mă simt ca rodul gata de cules...

Și precum astăzi vine dinspre ieri
Ea-ntotdeauna vine din lumină,
Pe lumea asta, plină de dureri,
Duhul ei vindecător le-alină!

Clipa din ceasornic nu-i târzie,
Împăcat cu sine-i cel ce-o crede,
Se mai citește încă poezie
Ce fericit e Ochiul care-o vede!

Acum când mă privești și-adeseori
Scrie-mă!” Aud porunca vie
Și gândul mi se umple de fiori,
Se mai citește încă Poezie...

Nicolae Nicoară-Horia





Niciun comentariu: