luni, iunie 08, 2020

Trinitate...



Luni, 8 Iunie 2020
-Sfânta Treime-

Singură nu-i ființa fericită!
Dintotdeauna Trei în Unul sunt
Lucrarea ca să fie împlinită:
Tatăl, Fiul și cu Duhul Sfânt!

Deci Trinitatea fie lângă tine,
Fără ea e orb orice izvor
Și semnul crucii când îl faci, creștine,
În Numele și-n Adevărul lor!

Fără ea nimic nu-i absolut
Și e pustie orice dimineață,
Nu ți-a făcut din aer și din lut
Trupul acesta care-l porți prin viață,

Nu ți-a trimis pe Singurul Lui Fiu?
De-aceea, câtă vreme sub cerime
Pe buze îți va fi Cuvântul viu,
Tu nu uita de Sfânta Lui Treime!

Nicolae Nicoară-Horia





Niciun comentariu: