Lucian Blaga
( 9 Mai
1895 - 6 Mai 1961)
Lucian Blaga, poet, eseist, dramaturg, filosof, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician, diplomat român, născut la 9
/21 mai 1895 în localitatea Lancrăm, lângă Sebeș, din comitatul Sibiu de atunci.
La 9 mai
1961, de ziua nașterii lui, (avea să împlinească 66 de ani), cobora în țărâna
din care i-a fost dat să se nască...
În
perioada 17-19 mai 2024, municipiul Sebeş va găzdui cea de-a 44-a ediţie a
Festivalului Internaţional „Lucian Blaga-Laudă semințelor celor de față și-n
veci tuturor”.
Fondat în anul 1981 de Achim Mihu, Mircea Tomuș, Gheorghe
Maniu, Ion Mărgineanu, onorat de prezența istoricului Vasile Netea, a lui
Constantin Noica în anul 1984, Nicolae Steinhardt în 1986, Festivalul
Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș-Lancrăm reprezintă o istorie culturală
de prețuit în zilele noastre, transmit organizatorii.
În „marea
lui trecere”, Sebeşul are poveşti frumoase, care se scriu prin oameni,
personalităţi unice, care fac parte din „corola de minuni” a acestor locuri.
Festivalul
este expresia simbolică a preţuirii pe care Sebeşul o dăruieşte memoriei lui
Lucian Blaga, poetul şi filozoful misterelor.
Imaginea
acestui festival s-a conturat tot mai expresiv, an după an, prin participarea
unor personalităţi din ţară şi din străinătate, care i-au adus longevitate şi
prestigiu.
Martor de
la prima Ediție, 15-17 Mai 1981 și la multe altele, unde ochii mei au văzut
atâtea „minuni”, memoria luminii, corola ei, a rămas vie, nestrivită în
sufletul meu!
Lucian Blaga,
Adolescent îndrăgostit
Citeam-recitam poeziile tale
Acolo-n Ardeal,
Din răsărit în răsărit,
Din deal în vale,
Din vale în deal...
Și-așa pictam
Cu gândurile mele
Pe pânza vieții,
Poem după poem...
„Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniță-încătușat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să
spintec
nemărginirea...”.
„Oprește,
Doamne, ceasornicul
cu care
ne măsori destrămarea”.
„Ea cântă şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul”.
Kuppenheim,
Baden-Württemberg
Joi, 9 Mai 2024
Din Săptămâna Luminată
Poetule, cu Veșnicia-n grai,
Tatăl din cer în veci să
te-alduiască,
Să mori și să te naști în luna
Mai
E o minune prea dumnezeiască!
Cel „mut” în țara și-n durerea
ei
De unde ești și unde ești eu
știu,
Ne iartă neputința dacă vrei
Că nu te-am înțeles când erai
viu!
Că numele pe-ascuns ți l-am
rostit,
Toți răii de atunci să nu-l
audă
Și astăzi printre noi
neliniștit
Tot umblă duhul necurat de
iudă...
Cu sufletul de bucurie plin,
Când nicio curte nu mai are
Dorul,
Spre Lancrăm vin acum să mă
închin,
S-ascult cum încă murmură
izvorul...
Dor
de Lancrăm...
Iar mi se face
dor, un Dor
Ce nu mai poate să
mă-ncapă,
De acel „firav”,
sfânt izvor,
Din care sufletul
se-adapă...
De-atâtea ori cu
gând fierbinte,
Prea-plin de-o
tainică lumină,
În Lancrămul
dintre cuvinte,
Am fost la casa
lui...străină!
Poetul era dus
departe,
Tot ca o lebădă
tăcut,
Că îmi venea cu el
în moarte
Din lumea asta să
mă mut...
Pe Râpa roșie de
ciudă
Vedeam cum toate-n
jur se duc,
Sub fruntea care-n
van asudă
Și-acum e versul
meu năuc.
...............................................
„Risipei
se dedă Florarul”,
Tot mai târziu e-n
calendar,
Mă-ntreabă gândul
meu, amarul:
Poetul se va naște
iar?
***
Mi-e Dor de Lancrăm, ah, ce
dulce chin!
Un gând înalt pe tâmple mă
apasă,
Mi-e Dor de Lancrăm, cum mi-e
Dor de casă,
Acasa Lui la care mă închin…
„Sunt obosit ca drumul” şi
bolnav
De-atâta sete netradusă-n
zbor,
Se-aude clar izvorul sub răzor
Psalmodiind acelaşi cântec
grav.
Sufletul meu se mistuie pe
ruguri,
Precum sămânţa ce visează
glodul,
Acum, când „pomii au dureri de
muguri”
În floarea care îşi aşteaptă
rodul.
Mi-e Dor de Lancrăm, ah, ce
dulce chin!
Oriunde-aş fi, din orice timp
anume,
Mi-e Dor de Lancrăm şi-nspre
Lancrăm vin
Cum vine numele înspre
prenume…
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu