SĂRUTUL...

„Pe cine-L voi săruta, Acela este!”
Joi, din Săptămâna Patimilor...

De câte ori cocoșul a cântat

Nu mi-am lepădat din suflet dorul,

Nici nu mai știu din câți m-au sărutat

Cine-a fost și-mi este vânzătorul!

 

Pretutindeni l-am simțit pe-aproape

Ca umbra care vine-n urma mea,

Nici ea de-o vreme nu mă mai încape,

Vânzarea câți arginți cuprinde-n ea?

                   * * *

Mă mistuie Gândul şi nu-l pot stinge,
Mâinile mele sunt pătate de vină,
Sărutul tău, Iuda, şi astăzi mă frige,
Sărutul acela blestemat din Grădină...

Oriunde mă poartă paşii prin lume
Când e Duminică-n sufletul meu
Vin dinspre tine târcoale anume
Ispitele Clipei, ispite mereu...

Vin îndoielile fără de veste
Să mă cuprindă în mrejele lor,
Biblia, oare, nu-i o Poveste,
Iisus, nu-i un biet şi umil călător?!

Voi, toate-acestea, fugiţi de la mine,
Aici, între coastele mele e vie
Porunca Acelui ce vine şi Vine!
De la naşterea mea întâmplată să fie...

Tot mai departe de marginea zării
Se tulbură Gândul şi nu-l pot atinge,
Acolo-n Grădina din Joia vânzării

Sărutul tău, Iuda și astăzi mă frige...

 

                      * * *

E Joi, ca și atunci, cum scrie-n Carte,

Citesc și re-citesc și mă-nfior,

Sărutul, el adună și desparte

Fântâna însetată de izvor...

 

Nu-i Joia vinovată pentru el,

Nici Vinerea bătută-n cuie, nu-i!

Jertfitu-S-a de Paște blândul Miel

Cu Iuda hohotind în umbra Lui!

 

Și-acum e-aici, îi simt suflarea rece

Și-așteaptă blestematul în Grădină

Să îl sărute iar pe Cel ce trece

Înspre Golgota lumii fără vină!

 

E Joi, din Săptămâna cea mai grea

Din câte-au fost vreodată pe pământ,

Să v-odihniți ispitele în ea,

Cum se-odihnește cerul în Cuvânt...

 

Cred în sudoarea Rugăciunii Tale...

 

Joia din Săptămâna Patimilor...

Cred în sudoarea Rugăciunii Tale, cea de pe Muntele Eleonului!

Picături de rouă înroşind ţărâna...

Ucenicilor „rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită!”

„Părinte, dacă voieşti, să treacă paharul acesta de la Mine!...

Dar nu voia Mea, ci a Ta să se facă!”

Ce vuiet de Duh înfioară pădurea din mine!

Jos, la poalele Rugăciunii, în Grădină, ucenicii dorm încă...

O amorţeală ciudată le-a cuprins mădularele!

Numai unul dintre ei e treaz în gândurile sale- vânzătorul plătit!

„Facă-se voia Ta!...”

Părintele Său, cred, înlăcrimează şi-acum, ascultându-i Ruga fierbinte!

Durerea Lui fără hotare n-o va cunoaşte nimeni, niciodată!

Copiii mei, luaţi aminte: fără de jertfă, izbândă nu este, nici Înviere fără de moarte, nici mântuire fără credinţă, nici întuneric fără Lumină!

Cred în predica Ta de pe Muntele Eleonului, cea din Săptămâna Patimilor Tale, Doamne!

Sudori de sânge înroşind ţărâna făpturilor noastre...

„Facă-se voia Ta!”

 

Nicolae Nicoară-Horia