Stau și-ascult Colindul...

 

 

Stau și-ascult Colindul dinspre-acasă, Mamă,

Și de-o vreme parcă zările mă strâng,

Cum strângeai odată cerul sub năframă,

Steaua se înalță tot mai sus pe crâng.

 

Mâinile spre rugă n-o mai pot atinge,

Se va naște Pruncul iar în Betleem?

Mi-a plecat și toamna, în curând va ninge,

De nicio plecare azi nu mă mai tem!

 

Prin ograda noastră răscolește vântul,

El întotdeauna mi-a fost bun ortac,

Sănătos să-mi fie gândul și cuvântul,

Fără ele, Doamne, ce-aș putea să fac?

 

Pe Copilul care zilnic mă petrece

Dinspre dimineață până-n asfințit,

De la Curătură, spre Fântâna Rece,

Știu că niciodată Tu nu l-ai mințit...

 

Poetul...

 

Copil ca voi, îndrăgostit de vers,

Copil ca voi mă întrebam ades

Cu ochii plini de o lumină vie,

Cum e Poetul oare, cel ce scrie

 

Cuvintele acestea prea frumoase,

E om și el din carne și din oase?

Și-acolo sus, mirat, pe Dealul meu

Eu mă rugam smerit lui Dumnezeu

 

Cu sufletul pătruns de-un sfânt parfum

Să-l întâlnesc și eu odată-n drum

Și să-i sărut, așa cum se cuvine,

Mâinile lui, ce îmi păreau divine!

 

Ruga de-atunci mi-a ascultat-o, știu,

M-am întâlnit cu el mult mai târziu

Și curge-n mine-aducerea-aminte,

Mâinile-acelea scriu acum cuvinte...

 

Nicolae Nicoară-Horia

România are nevoie de Dumnezeu...

 

 

 

Rabdă, Române, știu că ți-e greu,

Nu-i cine paharul acesta să-l bea!

„România are nevoie de Dumnezeu”

Și Dumnezeu are nevoie de ea!

 

Câți călăreți și pedestrași n-au venit

Pe pământul acesta de la margini de lume,

Dar sufletul dintre silabe nu l-au clintit,

Purtându-l de-a pururi fericitul tău nume!

 

Niciun strămoș n-a plecat de acia,

În grâu și în lacrimi, ei sunt peste tot,

Ca o pâine rotundă ne-a fost Dacia,

Rabdă, Române, răspunde: mai pot!

 

Altor dumnezei să nu le fii slugă,

Celui de pe cruce cât i-a fost de greu!

Să-ți ardă pe buze neclintita Lui Rugă

Către același din veci, Dumnezeu!

 

Nu uita: România are nevoie de El,

Cum are lumina nevoie de rază,

Somnul de moarte e-atât de mișel

Și totuși Credința din tine e trează...

Miercuri, 3 Decembrie 2025

 

Nicolae Nicoară-Horia

Horea...

 

 

Astă-noapte m-am visat cu tine,

Erai acolo sus pe Fericet,

Știu că mi-ai spus: „poete drag, nu-i bine,

Neamul nostru ni se stinge încet

 

Și va veni o vreme, nu-i departe,

Numele meu să fie interzis,

Dar sufletul, cel condamnat la moarte,

Niciun călău plătit nu l-a ucis!

 

Azi printre noi sunt tot mai mulți străini

Cu dragoste de țară prefăcută...”

Și m-am uitat în ochii tăi senini

Cum fulgera din ei durere mută...

..............................................................

Astă-noapte m-am visat cu tine,

Tot mai des eu te visez de-o vreme

Și-ascult porunca din înalt cum vine,

De roata din cuvinte, nu te teme!

 

Și acum când scriu dinspre norod

Mă strigă adevărul tău pe nume

Și carii parcă îi aud cum rod

Din eșafodul meu, cioplit anume...

 

Stă Țara-n genunchi...

 

Trezește-te, Române, spune că vrei!

Stă Țara-n genunchi, dar nu pentru rugă,

Vai! Unde e Dacia strămoșilor mei

Să pună barbarii, dușmanii pe fugă?

 

Când Patria e singura noastră avere!

Duhul tău lenevește prea mult,

Veciile toate și Clipa te cere,

Unde-i din tine temutul tumult?

 

Inima ta nu mai arde sub ii,

Nici iarba parcă nu mai știe ce-i fânul

Prin Satele noastre tot mai pustii,

În Grădina aceasta, tu ești stăpânul!

 

Prea plin e sufletul tău de „binețe”,

Aici te-a lăsat la-nceput Dumnezău,

Ascultă-i poruncile și fă să le-nvețe

Și străinul ce te gândește de rău!

 

Ți-a pus în pâine și-n vin somnifere,

Trezește-te, destul i-ai fost slugă,

Ce poate somnul de veci să-ți ofere?

Stă Țara-n genunchi, dar nu pentru rugă...

 

Nicolae Nicoară-Horia

E Ziua ta, Românie... -Nu mi-e rușine că sunt Român-

 

 

Cenzura e tot mai aproape de gură,

Cu tăcerea niciodată nu am fost ortac

Și așa vremea e plină de zgură,

De Ziua ta, Românie, nu pot să tac!

 

Striga Botezătorul, atunci, în pustie,

Astăzi, cu-aceeași râvnă, strig și eu:

Numele tău binecuvântat să fie,

În veci să-l ocrotească Dumnezeu!

 

Unora, știu că nu le sunt pe plac,

Între silabele lui vreau să rămân

Până la ultimul Vieții tic-tac:

Nu mi-e rușine că sunt Român!

Luni, 1 Decembrie 2025

              * * *

Fiecare Țară are-o zi a ei,

Fiecare Țară are-un steag anume,

Pe acestea două nu poți să le ei

Să le dai vânzării nicăieri în lume!

 

Tot aud de-o vreme șușotind pe unii,

Nu-i aceasta Ziua care ne-a fost dată,

Potolește, Doamne, vuietul furtunii

Și ne dă Unirea cea adevărată!

 

Din Iubirea pâinii eu mă rog fierbinte,

Rugăciunea cine să mi-o frângă oare?

Pune împăcarea între noi, Părinte

În aceeași dreaptă, sfânta Sărbătoare!

 

Vremea își adună jertfa în batistă,

Vindecă-ne, Doamne, suferința grea,

Ziua Țării mele nu vă fie tristă

Și să vă bucurați, români, de ea!

 

Azi clopotul Reîntregirii bate,

Frații mei, se zbate pentru voi!

De la Arad, spre Alba în Cetate

Curg gândurile Neamului șuvoi.

 

Prin Apuseni, acolo printre Moți,

Nădejdea-n Dumnezeu nu e puțină,

De la bătrâni și până la nepoți

Nimic din drum să nu vă mai ațină!

 

Focul din inimi veșnic nu se stingă

Și Dragostea din ele să tresalte,

Pacea Lui deplină să vă ningă,

De Ziua ei și-n toate celelalte!

 

Vă strig pe fiecare după nume,

Românilor, să-mi ascultați chemarea

Oriunde sunteți pribegiți prin lume:

Uniți-vă! Destulă-i dezbinarea!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Bucurie sfântă...

 

Astăzi gândul mă îndeamnă,

Uită supărarea, gata,

Amândoi născuți din toamnă

Și Bu-nicul și nepoata...

 

La mulți ani, Annamaria!

Și așa de când te știu

Cât de sfântă-i bucuria

Versului pe care-l scriu!

 

Și cum ne jucam pe-atunci!

Saltă inima, bogata,

De atâtea vorbe dulci:

„Înc-odată și nu-i gata!”

 

Liniște, Bu-nicul...„chie,”

Cât aș vrea să scriu și eu!

Ruga ascultată-ți fie,

De-aici pân’ la Dumnezeu...

26 Noiembrie 2025

 

Nicolae Nicoară-Horia

M-am visat cu tine, Mamă...

 

M-am visat cu tine, Mamă,

Dumnezeu te țină-n vis,

Dintre toate-n lumea asta

Visul nu mi-e interzis!

 

Eram în Acasa noastră,

Lângă Curătură sus,

Zorile mi-aduc aminte

Dintre lacrimi ce mi-ai spus:

 

„Și cum te rugam, Copile,

Ca o mamă grijulie,

Culcă-te, se face ziuă,

Puiul mamii nu mai scrie!

 

Iartă-mi de atunci porunca,

Încălcată, știu, mereu,

Dar acum, aici, în ceruri,

Fără versul tău mi-e greu.

 

Scrie, cât ești în puterea

Vieții dată pe pământ

Și în Veșnicia toată,

Nu-i nimic fără Cuvânt...”

Duminică, 23 Noiembrie 2025

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Din volumul  în lucru Întoarcerea acasă...

 

Fericită-i Ziua-n care m-ai născut...

 

 

 

Fericită-i Ziua-n care m-ai născut!

Anii mă numără: șaptezeci și patru,

Cum au trecut, mamă, eu cum am trecut,

De când joc această piesă de teatru?

 

„Actorul” din mine, Doamne, încă-i viu,

Scena mi-e scăldată pururi în lumină,

Va cădea cortina, pentru... „interviu”

Și această clipă știu că o să vină!

 

Fericită-i Ziua-n care m-ai născut!

Sufletul din mine-i fără niciun tiv,

Fericită-i ziua, adevăr și scut,

Când mi-ai dat un nume, bun și milostiv.

 

Liber, în credință nu sunt rob defel,

Nu pun la-ndoială „lumea cealaltă,”

Dar mi-e gândul tânăr, versul e la fel,

Amândouă-n mine ca izbucul saltă...

 

Fericită-i ziua și e Ziua mea,

Cel ce nu o are cât e de nimic!

Dă-mi putere, Doamne, să mai stau în ea,

Până când la Tine o să mă ridic...

Sâmbătă (Joi), 22 Noiembrie 2025 (1951)

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Cu degetul în...Poezie!