Horea, sufletul meu te colindă...

 

 

Și Horea știe că seamăn cu el,

La Albac leagănul suspină sub grindă,

Ninge peste Scorucet, cu gând mișel

Gornicii vremii vreau iar să îl prindă...

 

După urmele-opincilor pe creste în sus,

Cei mai de-aproape îi târguie prețul,

Ca Iuda când l-a vândut pe Iisus,

Fie-le partea de-a pururi disprețul!

 

HOREA! HORIA! Străbunule drag,

Sufletul meu în genunchi te colindă,

Din Nicola numelui tău eu mă trag,

Precum se trage stejarul din ghindă!

 

Se-aud la Alba, „mor pentru popor!”

Silabele sângelui murmurând românește,

Cuvintele tale și astăzi mă dor,

Dar lancea cuvântului nu-mi ruginește!

 

Autoportret...

 

Cu Tine mi s-a spus că seamăn-

Ce viu te păstrează memoria!

Sufletul meu cu al tău este geamăn,

Bunule, străbunule Horea!

 

Fruntea înaltă şi ochii de pară,

Buzele mereu arcuite pe şoaptă,

De-au început şi Munţii aceştia să doară

Amirosind a ţipăt şi-a linişte coaptă...

 

Sufletul tău risipit în mulţime

A trecut ca o pasăre oarbă prin sate,

Mi s-a spus că seamăn cu tine,

Numai roata Cuvântului ne mai desparte...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Horea Rex Daciae de Onisim Colta (Arad)