„Doamne, Iisuse, primește
duhul meu!
Doamne, nu le socoti lor
păcatul acesta! ”
Faptele Apostolilor 7, 59-60
Cea mai deplină biruință
Din câte-n lumea asta sunt,
E biruința prin credință
În fața morții pe pământ!
Lovit cu pietre, tras pe roată,
Tăiat bucăți sub fierăstrău,
Păgânii însă niciodată
Nu se ating de duhul tău!
Stă pildă jertfa lui curată,
Între Crăciun și Noul An
Creștini să nu-l uitați vreodată
Pe cel dintâi martir, Ștefan!
Nicolae Nicoară-Horia
Sfântul Ștefan-numele este de origine grecească - Stephanos- „coroană”,
„cunună” cu care erau încununați învingătorii, un drept apărător al credinței
adevărate, mărturisind că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a
murit pe cruce, a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea noastră. A
fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise și lui Dumnezeu. Atunci când Caiafa a
întrebat dacă cele ce se mărturisesc despre El sunt adevărate, Sfântul Ștefan a
rostit o lungă cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia, cel
prezis de profeți și că iudeii sunt vinovați pentru uciderea Lui.
Furioși, evreii au cerut uciderea lui cu pietre.
A fost condamnat la moarte în anul 33!
În faţa sinedriului îşi manifestă credinţa prin rugăciune căci, sub
loviturile de pietre care veneau cu furie din toate părţile, el se ruga şi
zicea: "Doamne Iisuse primeşte duhul meu; şi îngenunchind, a strigat cu
glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta."
Aşa se sfârşise şi Mântuitorul lumii care, înainte de a-şi da viaţa
pentru mântuirea lumii, chemând pe Tatăl Său din ceruri, îi încredinţează
sufletul Său zicând: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez sufletul Meu”, iar
când Îl batjocoreau şi-L chinuiau călăii, se ruga la Tatăl Său să le ierte păcatul
pe care-l săvârşeau aceştia: ”Părinte Sfinte, iartă-le lor păcatul acesta că nu
ştiu ce fac.”
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a
fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei,
care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care va deveni
din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul
spre Damasc unde se ducea să prigonească creştinii de acolo, Mântuitorul
Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl prigoneşte şi atunci are
loc momentul transformării inimii lui Saul în "vas curat şi cinstit"
devenind marele apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel.
Locul uciderii Sfântului Ștefan a fost în valea lui Iosafat. Având în
vedere ca în vremea aceea cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi
înmormântați în cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfântului Ștefan a fost
pus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415,
atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o întreită viziune. Când i
s-au descoperit moaștele, pe mormântul său scria "chiliel", care în
limba ebraica înseamnă „cununa”, pentru ca într-adevăr el a luat, cel dintâi
dintre creștini, cununa muceniciei.
Să ne amintim și de Marele Ștefan al românilor, fără de care Istoria și
credința noastră ar fi fost atât de mică și de strâmbă!
Bi-necuvântată fie jertfa numelui tău!!
Bătăliile tale încă nu s-au terminat...Apusul te știe..
Răsăritul e nedumerit încă...
Istoricii stau pe brânci și așteaptă verdictul Europei!!!
La Putna un clopot ne amintește mereu de numele tău...
Cel fără de odihnă...
Sursă parțială: Wikipedia


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu