Stau și-ascult Colindul...

 

 

Stau și-ascult Colindul dinspre-acasă, Mamă,

Și de-o vreme parcă zările mă strâng,

Cum strângeai odată cerul sub năframă,

Steaua se înalță tot mai sus pe crâng.

 

Mâinile spre rugă n-o mai pot atinge,

Se va naște Pruncul iar în Betleem?

Mi-a plecat și toamna, în curând va ninge,

De nicio plecare azi nu mă mai tem!

 

Prin ograda noastră răscolește vântul,

El întotdeauna mi-a fost bun ortac,

Sănătos să-mi fie gândul și cuvântul,

Fără ele, Doamne, ce-aș putea să fac?

 

Pe Copilul care zilnic mă petrece

Dinspre dimineață până-n asfințit,

De la Curătură, spre Fântâna Rece,

Știu că niciodată Tu nu l-ai mințit...

 

Poetul...

 

Copil ca voi, îndrăgostit de vers,

Copil ca voi mă întrebam ades

Cu ochii plini de o lumină vie,

Cum e Poetul oare, cel ce scrie

 

Cuvintele acestea prea frumoase,

E om și el din carne și din oase?

Și-acolo sus, mirat, pe Dealul meu

Eu mă rugam smerit lui Dumnezeu

 

Cu sufletul pătruns de-un sfânt parfum

Să-l întâlnesc și eu odată-n drum

Și să-i sărut, așa cum se cuvine,

Mâinile lui, ce îmi păreau divine!

 

Ruga de-atunci mi-a ascultat-o, știu,

M-am întâlnit cu el mult mai târziu

Și curge-n mine-aducerea-aminte,

Mâinile-acelea scriu acum cuvinte...

 

Nicolae Nicoară-Horia