Vânzarea astăzi ce preț are?

 

 

De-am îndurat nedrepte acuzații,

Între Leagănul dintâi și stea

Și pe mine mă vor vinde „frații,”

Îi simt cum tăinuiesc în umbra mea...

 

Puterile-omenești aici sunt slabe,

Mă dor de-o vreme spinii din cunună,

Mi-au despărțit și mie în silabe

Numele ce-l port ca pe-o arvună.

 

Speranțele, dacă mi-au fost furate,

Credința în  dreptate nu e moartă!

Nici sufletul, de sufletul tău frate,

Nu vor putea în veci să îl despartă...

 

Cuvântul din Cuvânt e-atât de viu!

Degeaba scurmă, căutându-mi vina

În fiecare vers pe care-l scriu,

Neputincioasă-n „lancea” mea rugina...

Sâmbătă, 27 Decembrie 2025

 

HOREA, străbunule, să știi,

Cu tine seamănă făptura mea plăpândă,

Urmele de-atunci sunt încă vii

Și gornicii, aceiași, stau la pândă!

 

Mă doare Scorucetul cel de-acum,

Precum Grădina Ghetsimani mă doare,

Vai, dragostea de-aici miroase-a scrum,

Vânzarea blestemată ce preț are?

 

Se strânge-n jurul vieții noastre nodul,

Privirile stau ațintite-n cer,

Nu-i bine-n Țară, suferă norodul,

Cel pentru care ai murit sub ger...

 

Vândut ai fost și tu, precum Iisus,

Ce pâine trădătorii mai mănâncă?

„Să vină primăvara!” Cum le-ai spus

Moților tăi, care te-așteaptă încă!

 

Trăiesc un timp nevolnic și netot

Dar cred în Învierea ce-o să vină,

Încă nu piere neamul meu de tot,

Cum soarele nu piere din Lumină...

 

Te-au prins tâlharii...

 

Te-au prins tâlharii, neamurile tale,

Acolo sus, pe Deal de scorușeți

Și pașii tăi se tulbură pe cale

Spre Alba Iulia tot mai înceți...

 

Da, te-au vândut făpturile spurcate,

Blestemul să se verse peste ele,

La mâini și la picioarele-nghețate

Parcă gem și lanțurile grele!

 

Horea! Te murmură pe prund

Un Arieș ce l-ai avut ca frate,

Plânge un fluier dintr-un Dor bolund

Prin păduri pe creste fulgerate...

 

Se-aud colinde peste-Acasa ta,

Crăciunul lăcrimează-n calendar,

Să te slobod din fiare cum aș vrea!

Te-au prins tâlharii, cu ce preț murdar!

 

Spre Alba te vor duce în curând,

Bezmetic urlă vântul prin celulă...

De port prin viață chipul tău flămând,

Iertarea niciodată nu-i destulă!

 

Nicolae Nicoară-Horia